Contact Information

#SocialWebNews e un proiect pe care îl doresc de mulți ani. L-am început într-un final pe 30 august 2019, cu primul articol dedicat noutăților din social media și internet. Apoi mi-am dorit mai mult așa că am pornit pe 17 decembrie 2019 proiectul video #SocialWebNews. Nu am reușit să mă țină de niciuna prea mult timp și constant, dar n-am renunțat la idee.

Revine și seria video așa că îți recomand să mă urmărești pe YouTube și vor fi și articole zilnice cu noutăți (vor avea data în paranteză, cum e și acesta). De asemenea, dacă ești pe TikTok, dă-mi follow și acolo dacă vrei să te țin la curent cu noutăți.

Bun, hai să trecem prin cele mai recente noutăți din social media și internet.

1. Instagram pentru web are acum o interfață nouă. Meniul e mutat în stânga și acum avem și secțiunea Reels. Și ai acces acum și la secțiunea Your Activity, nu știu exact de cât timp au introdus-o, dar e utilă.

2. Tot Instagram lucrează în continuare la Channels. 2 tipuri vor fi se pare:

  • Social channel – Oricine de pe Instagram poate veni și poate trimite mesaje pe acel canel. Până la 250 de persoane pot fi.
  • Broasdcast Channel – doar followerii și subscriberii pot intra pe canal. Și pot fi până la 1 milion. Iar mesajele pot fi trimise doar de tine și de colaboratori.

3. În Meta Business Suite e o opțiune foarte mișto pentru videouri. E menționat că e în teste, dar merită folosită. Poți seta 4 titluri diferite, care sunt rulate simultan când e distribuit videoul pe Facebook. Titlul care înregistrează cele mai bune rezultate e cel care va fi folosit la final.

De asemenea, aceeași strategie e folosită și pentru thumbnail-uri. Poți seta 4 thumbnail-uri să vezi care merge cel mai bine.

4. Meta extinde testarea criptarea mesajelor by default. Și pregătește mai multe opțiuni pentru mesajele criptate: teme, emoji-uri și reacții custom, poză de profil pentru grupuri, preview pentru link-uri și statusul de activitate. 

Toate astea sunt opțiuni pe care le ai deja în mesagerie. Dar, atunci când activezi chat criptat nu ai o mulțime de opțiuni, le ai doar pe cele de bază. De aceea sunt acum anunțate, pentru că le introduc și pentru chat-ul criptat. 

5. Pe 28 ianuarie va fi Privacy Day, iar Meta încurajează utilizatorii să își revizuiască setările de privacy.

6. Ți-am mai povestit de opțiunea asta, dar nu strică să îți amintesc de ea. Paginile de companie de pe LinkedIn au o secțiune în care poți analiza ce face competiția: evoluția numărului de followeri și ce postări au succes.

7. Tot LinkedIn promovează și mai mult newsletterele. Și au anunțat că le fac vizibile pentru toată lumea, astfel vor fi mai ușor de descoperit. 

8. Twitter extinde Community Notes în mai multe țări.

9. Chrome testează un nou buton pentru download-uri. Seamănă foarte tare cu ce are Firefox, doar vă va include și numărul download-urilor.

10. iOS 16.3 aduce noi opțiuni și funcții. 

11. ChatGPT are acum un abonamente pe bani, dar nu e lansat oficial. Costă 42 de dolari și primești răspunsuri mai rapid, îți cresc șansele să ai acces (mai ales că ChatGPT pică des) și ai acces înaintea tuturor la anumite opțiuni. Nu e lansat oficial pachetul așa că e posibil să sufere modificări. 

12. Netflix a încheiat un parteneriat cu Bumble și au lansat un joculeț săptămânal (pe Bumble). Atunci când te potrivești cu cineva, poți face acest test să vedeți cum stați și cu preferințele în ce privește filmele și serialele la care vă uitați.

13. În 2022, 65% din traficul de pe internet a provenit de pe site-urile video. 

14. Al treilea cel mai bogat om din lume (și cel mai bogat om din Asia) e dependent de ChatGPT.

Urmărește SocialWeb.ro pentru noutăți și informații din social media și internet – pe Facebook, Instagram, TikTok și Youtube. Dacă preferi grup de Facebook, te invit cu drag, plus e grup și pe LinkedIn – distribui mai multe info acolo față de alte rețele sociale. Și nu uita de newsletter.

Share:

administrator

Working and loving social media and online. Lucrez în online din 2006 și în social media din 2008. Am lucrat pentru site-urile revistelor Cosmopolitan și Marie Claire (site + social media), apoi am fost Social Media Manager la Kiss FM, radioul #1 din România. Plus alte colaborări ocazionale. Numitorul comun pentru toate proiectele e contentul. Creat, planificat, editat, curatoriat, declinat pentru social media.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *