Contact Information

Este era tutorialelor de make-up, coafură, manichiură sau îngrijirea pielii și asta ne îndeamnă să apelăm la un click pe YouTube în defavoarea specialistului din salon. Din fericire, România are cu ce se mândri și la acest capitol. Îți prezint cei 3 beauty vloggers români pe care eu îi urmăresc în mod constant.

beauty vloggeri romani de urmaritSe spune din ce în ce mai des că viitorul informației de beauty se află și el în spațiul online. Da, e frumos să admiri un editoral superb dintr-o revistă și să citești trucuri și sfaturi, în timp ce te imaginezi deja ca scoasă din cutie – pentru că este o experiență tactilă care îți incită imaginația –, dar adevărul este că, la proba practică, este posibil să lași revista pentru o îndrumare ceva mai accesibilă, pe telefon, tabletă sau laptop.

Indiferent de cât de detaliat ar fi explicat un look în scris, un tutorial pe YouTube te va lămuri mai bine în legătură cu pașii exacți pe care trebuie să îi urmezi în realizarea sa. Un clip filmat perfect îți va oferi posibilitatea de a vedea care sunt ustensilele folosite de un vlogger, care este ordinea corectă de aplicare a produselor și îți poate dezvălui secrete ce țin exclusiv de tehnică, formulă sau gramaj necesar.

Pe YouTube o să te „lovești” de o varietate ieșită din comun. Pe de-o parte este de bun augur, pentru că îți demonstrează încă o dată că informația care îți trebuie exact acum este vastă. Pe de altă parte, este destul de dificil să alegi cel mai bun tutorial atunci când navighezi printre milioane de filmulețe – YouTube confundă de multe ori popularitatea cu relevanța.

Important este să alegi un personaj care să te inspire. Nu dai click pentru lecția în sine, ci pentru tot tacâmul. La urma urmei, vei petrece timp în compania persoanei care te învață cum să te machiezi sau să te coafezi. Deci, când te abonezi la un canal, te abonezi, de fapt, și la umorul și carisma vloggerului de beauty, nu doar la îndemânarea și experiența sa în domeniul frumuseții. O să vezi că, odată ce descoperi tainele din online, căutarea devine mai rafinată.

Citește și: YouTube Beauty: 5 vloggeri internaționali de beauty de urmărit acum

La noi în țară sunt multe fete pe care pasiunea pentru frumusețe le-a transformat în veritabile profesioniste, chiar dacă nu toate au studii de specialitate. Din păcate, în România lucrurile încă scârțâie puțin din anumite puncte de vedere (nu o să le menționez pentru că nu vreau să intru în poleminici; eu țin foarte mult la rețeta profi prin care se recomandă produse, până la urmă sunt un om de presă, nu de PR, și am studii în acest domeniu). Îți spun doar că, dacă simți că te regăsești în abordarea cuiva, atunci este clar că trebuie să apeși butonul Subscribe. Eu am făcut asta cu 3 oameni din beauty vloggingul românesc. Care sunt și de ce i-am ales afli mai jos.

Adina Vlad, make-up artist oficial Rimmel London

Pe Adina o cunosc de mulți ani, din prisma jobului. Prima oară ne-am văzut la un eveniment de beauty și m-a cucerit prin felul deloc complicat prin care (se) machiază. Ulterior, i-am văzut operele de artă în reviste glossy și la vedete. Apoi, am ajuns la canalul ei de beauty de pe YouTube. Adina este unul dintre primii vloggeri autentici de make-up de la noi din țară și o să te fascineze mai ales prin stilul său aparte prin care împletește tainele machiajului cu joaca și cu felul ei relaxat și amuzant de a fi.

Din punctul meu de vedere, profesionalismul primează – am zis-o și mai sus. Iar Adina este un expert care are exercițiul luminii reflectoarelor. Am urmărit-o chiar și după ce a devenit make-up artist oficial al brandului Rimmel London, pentru că la ea se văd pasiunea pentru domeniu și sinceritatea vizavi de anumite produse, dincolo de promisiunile de marketing.

De la Adina am învățat foarte multe trucuri utile de machiaj, atât de pe canalul ei de YouTube, cât și din real life. Și, cel mai important, aceasta nu se adresează unei anumite nișe, ci le încearcă pe toate, nu doar la nivel aspirațional.

O să găsești la ea nu doar trucuri și pași specifici pentru realizarea unui anumit look, ci și secrete primordiale de îngrijire a pielii și beauty chat-uri pe care le creează cu anumite vedete sau oameni din industria frumuseții.

Sînziana Iacob

Pe Sânziana o văzusem, până anul trecut, în mai multe campanii, dar am cunoscut-o personal într-un press trip. Este genul acela de om care privește viața prin ochii unui copil, optimismul și veselia fiind primele lucruri pe care le observi la ea. Apoi, am aflat că este blogger și vlogger, așa că mi-am făcut temele de jurnalist meticulos și i-am descoperit munca. Și bine am făcut, zic.

Sânziana nu este o sursă de inspirație numai în materie de make-up, ci și de coafură, skincare și lifestyle (aici intră zone de fashion, cooking sau travel). Altfel spus, e un vlogger complet. Dar noi analizăm doar ceea ce ne interesează, frumusețea.

Pentru o doză serioasă de inspirație de tip fairy, romantică și boemă, Sânziana este alegerea perfectă. O să vezi asta din tutorialele sale de make-up și hairstyle. În același timp, o să găsești pe canalul ei și lookuri serioase sau elegante, alături de modalitățile prin care le poți realiza, în funcție de timpul pe care îl ai la dispoziție.

Îmi mai place la ea faptul că povestește foarte multe experiențe pe care le-a avut de-a lungul timpului, venind, totodată, și cu soluții. Iar limbajul este unul extrem de friendly și de colocvial și nu se teme de autoironie. Face multe glume amuzante, chiar și rime. O să te simți bine în compania ei.

Andreea Balaban

Dacă ești o social media addict, cu siguranță o urmărești (sau ai auzit de) pe Andreea Balaban. Eu o urmăresc de prin 2013, la vremea respectivă fiind autoarea blogului Thrill of the Hell (acum rebotezat în Andreea Balaban). Dacă la acel moment se axa în special pe zona de fashion, astăzi bloggerița și vloggerița româncă acoperă și domeniul de beauty.

Din 2013 și până în prezent Andreea a crescut foarte mult – a câștigat, în 2016, premiul Best Vlogger, la premiile Glamour Beauty Awards, și, anul acesta, locurile I la Most Active Beauty Blogger și Best Use of Video in Fashion & Beauty Blogging, în cadrul galei Digital Divas 2017. În plus, și revista Elle a recompensat-o, tot în 2017, pentru cel mai bun blog de beauty.

Ce o să vezi, înainte de toate, la Andreea, pe lângă lookul specific de divă din epoca Old Hollywood (mi se pare extrem de important să ai o imagine clar conturată în conștiința colectivă), este vocea sa, de YouTuber autentic, de radio.

Ce găsești în materie de beauty pe canalul Andreei? Ei bine, tutoriale despre make-up și îngrijirea și coafarea podoabei capilare, review-uri și product testings, plus liste nemărginite de produse preferate (parfumuri, formule cosmetice, gadgets etc.).

Singurul său minus constă în lungimea filmulețelor, de la 15 minute în sus, ceea ce poate fi o corvoadă pentru o persoană nerăbdătoare. Dar Andreea pare să-și asume acest lucru. Cu toate acestea, în cele cel puțin 15 minute o să afli foarte multe lucruri. Încearcă și o să vezi!

Share:

Ador domeniul de beauty. De fapt, am început să-l iubesc treptat, cumva silit la început, deoarece îmi doream să fac styling (clișeic, nu-i așa?). După un internship pe departamentul de fashion la Beau Monde, în septembrie 2012, am devenit beauty editor (cam paradoxal) la aceeași revistă, unde sunt și acum. Din februarie 2017, sunt beauty editor și la Marie Claire. Mă găsești și în online: pe marieclaire.ro și, de acum, și aici - unde îți voi povesti despre cum se întrepătrund tehnologia cu frumusețea. Enjoy!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *