Recent, Netflix a făcut o serie de anunțuri legate de venituri și abonați pentru primul trimestru al anului. Dar au anunțat o schimbare importantă pentru companie.
Netflix a declarat veniturile din primul trimestru al anului și, de la an la an, veniturile au crescut cu 15%. Motivul? A crescut numărul de conturi pentru că au impus regula ca un cont să nu mai poată fi accesat de persoane care nu locuiesc la aceeași adresă. Au lansat abonamentul cu reclame, tocmai ca opțiune accesibilă pentru noii abonați, iar numărul conturile care au setat acest abonament a crescut cu 65% față de ultimul trimestru al anului trecut.
Tot cu ocazia asta au dezvăluit că numărul de abonați la nivel de global e la 269,6 de milioane (cu 9,3 milioane de abonați față de trimestrul anterior).
Și tot acum au făcut un anunț important: începând cu primul trimestru al anului 2025 nu vor mai face public numărul de abonați. Compania declară că se vor concentra pe alți metrici, cum ar fi timpul total pentrecut pe platformă.
Compania a luat decizia asta pentru că nu mai consideră creșterea numărului de abonați ca indicator de progres. Acum ai mai multe surse de venit, cum ar fi abonamentul cu reclame (prin care atrag advertiseri) și distribuirea plătită (cea pe abonatul o plătește pentru un membru din afara casei).
Netflix nu va mai raporta venitul mediu per membru trimestrial, ci va publica o defalcare a veniturilor în funcție de regiune, la fel, per trimestru și vor mai anunța când depășesc praguri importante la numărul de abonați.
Nu e prima companie care schimbă strategia informațiilor pe care le comunică. Meta dezvăluie informații despre utilizatori la comun pentru cele 4 platforme, iar Apple, din 2018, nu mai dezvăluie trimestrial câte iPhone-uri, iPad-uri și Mac-uri se vând.
Să vedem ce schimbări vor mai urma.