Contact Information

În octombrie 2010 se lansa Instagram, o aplicație care a ajuns să ne schimbe viețile. 7 ani mai târziu (și câteva luni), rețeaua de socializare (aproape) lansează unul din cele mai necesare tool-urile ale sale: posibilitatea de a programa postări.

programare postari pe instagramInstagram a câștigat foarte mult teren cu trecerea timpului. Au început ca o aplicație iOS, care după ce a câștigat tot mai mult teren s-a lansat și pentru Android, au continuat cu o versiune web (care nu are încă toate funcțiile aplicației), zoom la poze, Story-uri. Și conturi Business. Pentru că brandurile vin după utilizatori și cum utilizatorii au ajuns să petreacă tot mai mult timp acolo, era firesc să lanseze opțiune de conturi business, care au în plus o secțiune de Insights (pe lângă alte câteva chestii).

Citește și: Cum ascunzi că ești activ pe Instagram

Dar cum tot mai multe branduri au ajuns pe Instagram, o funcție a generat tot mai multă frustrare: posibilitatea de a programa postări. E o bătaie de cap. Pentru că atunci când administrezi mai multe conturi pe Instagram (și mai faci și alte un milion de lucruri) e cam imposibil să îți amintești continuu să postezi. Asta dacă nu ai o strategie care include doar o postare, care e mai simplu de implementat.

Au apărut tot felul de tool-uri care au găsit pe căi mai ocolite să introducă această opțiune. Dar s-a ajuns doar până la un push notification, iar tu trebuia să faci pașii rămași, adică postarea propriu-zisă (mesajul îți era copiat în clipboard, iar poza era uploadată rapid).

Ei bine, a sosit ziua în care Instagram anunță că în sfârșit dau acces API-ul atât de necesar. Acest API reprezintă acel aproape din titlu. Pentru că nu poți programa postări așa cum faci pe o pagină de Facebook. Folosești tool-uri de adiministrare a conturilor de social media. Iar acele tool-uri, pentru a posta în locul tău, au nevoie de accces prin acest API.

Posibilitatea de programare a postărilor e disponibilă acum doar pentru conturile Business. Hootsuite și Sprout Social au deja disponibil acest tool. Conform The Verge, Instagram pregătește acest update și pentru conturile personale la începutul anului 2019.

Alte update-uri anunțate de Instagram includ:

  • Business Discovery – Posibilitatea să citești informațiile de profil și să vezi contentul altor conturi Business.
  • Mentions – Să poți să vezi pozele în care ai fost tăguit sau menționat (cu @[username]).

Hai că e bine. Următorul pas ar fi să introducă opțiunea în aplicație ca să ne fie tuturor mai ușor. ;)

Tu cum te compenezi lipsa opțiunii de programare a postărilor: Ai remindere? Postezi când îți amintești?

Share:

administrator

Pasionată de social media și online, am început să lucrez în online în 2006 și în social media din 2008. De la administrare de site-uri la construirea prezenței în social media a unor branduri mari - reviste precum Cosmopolitan și Marie Claire. Ulterior, am ocupat poziția de Social Media Manager la Kiss FM, cel mai popular post de radio din România. 📱 În prezent, sunt Social Media Specialist freelancer, mereu în căutarea proiectelor provocatoare care să mă inspire și să îmi permită să creez strategii eficiente pentru branduri diverse. ▪ SocialWeb.ro e proiectul meu de suflet, prin care ajut antreprenori și specialiști din domeniu să fie la curent cu tot ce e nou în social media.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *