În weekend, aplicația Prisma s-a lansat și pentru terminalele pe Android. E aplicația care a înnebunit tot internetul (cu iPhone) înainte să-i ia mințile Pokemon Go. Aplicația Prisma îți transformă pozele în opere de artă (unele mai reușite, altele mai oribile). Are niște hibe momentan pentru că s-au grăbit să ajungă și pe Android, dar în principiu e cool, ți-o recomand.
S-a grăbit mult lansarea aplicației Prisma pe Android probabil pentru a prinde momentul (asta după ce i-a furat spotlight-ul aplicația Pokemon GO). De ce zic asta? Aplicația a fost în beta doar 5 zile. Și au avut un mega flux de utilizatori care cereau acces la versiunea beta așa că au închis-o, urmând să anunțe public când va fi disponibilă pentru toată lumea (via The Next Web). Doar că a durat mai puțin decât credeam. Iar acum avem cu toții o versiune beta. Cu probleme.
Am descoperit hibele pentru că vroiam să fac un colaj cu o poză trecută prin toate filtrele. Dar surpriză! (Trebuie să menționez că nu am folosit-o pe iOS așa că nu știu dacă problemele astea există și acolo.)
Nu doar că taie poza pe care o alegi (nu ai opțiune ca la Instagram; aici poza trebuie să fie neapărat 720 x 720), dar din cele 36 de filtre doar 3 îți lasă poza cât era la primul pas, restul o lasă cam așa:
Poză inițială | poză cu filtru care funcționează (plus vezi și cât a tăiat din poza inițială) | poză cu filtru nefuncțional
Filtrele care merg cât de cât bine sunt Femme, Flame Flower și Composition.
E foarte posibil ca în zilele următoare să apară un update și să fie ok aplicația (eu nu reușesc să intru în setări pentru că îmi crashuiește aplicația).
Later edit: Aplicația are azi un nou update. Am reușit să intru în setări, dar filtrele tot nu merg toate cum trebuie. Când am încercat cu o altă poză, aplicația mi-a afișat un mesaj că e folosită de prea mulți și nu mai merge să îmi aplice filtre.
Later edit 2: Acum merg toate filtrele și se salvează pozele cum trebuie. Cred că mai e o problemă la pozele înalte. Nu respectă selecția făcută de tine.