Evenimente, zile naționale și internaționale, sărbători și alte evenimente din fiecare zi a lunii iunie, care te pot ajuta să completezi / să extinzi calendarul editorial. Dacă ai alte sugestii de informații care ar trebui incluse în acest calendar, poți să-mi scrii la cristina.avadanei[at]gmail.com.

* Persoanele celebre trecute în această agendă luând în considerare data la care s-au născut.

1 iunie

Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
Ziua Părinților Festivalului Internațional de Film Transilvania Marilyn Monroe Monica Anghel S-a înființat Universitatea Bolyai din Cluj. (1945)
Ziua Mondială a Laptelui Green Hours Jazz Fest Morgan Freeman Alina Ceușan S-a înființat, la București, Muzeul Literaturii Române. (1957)
Ziua Copilului Afterhills Music and Art Festival Heidi Klum Mircea Cărtărescu Televiziunea Română a transmis prima emisiune pentru copii de la Teatrul Țăndărică din București. (1957)
Revolution Festival Timișoara Alanis Morissette Postul de televiziune american „Cable News Network” (CNN) a efectuat prima transmisie. (1980)
Amy Schumer Un călugăr numit John Cor a realizat primul whisky cunoscut. (1495)
Ronnie Wood Manevra Heimlich a fost pentru prima dată descrisă în publicația Emergency Medicine. (1974)

2 iunie

Evenimente Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
Festivalului Internațional de Film Transilvania Zachary Quinto Teo Trandafir Guglielmo Marconi a primit patentul pentru noua sa invenție: radioul. (1896)
Green Hours Jazz Fest Wentworth Miller Guess Who Regina Elisabeta a II-a a fost încoronată ca Regină a Regatului Unit, Canadei, Australiei, Noii Zeelande și a altor teritorii. A fost primul eveniment internațional important care a fost televizat. (1953)
Afterhills Music and Art Festival Justin Long
Revolution Festival Timișoara Dominic Cooper
Andy Cohen
Morena Baccarin

3 iunie

Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale Evenimente istorice
Ziua Mondială a Bicicletei Festivalului Internațional de Film Transilvania (ultima zi) Rafael Nadal S-a desfășurat, la Cluj, în perioada 3-9 iunie, prima ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, primul festival din România destinat exclusiv lung-metrajelor. (2002)
Revolution Festival Timișoara Anderson Cooper
Green Hours Jazz Fest
Afterhills Music and Art Festival

4 iunie

Zile internaționale Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
Ziua Internațională a Copiilor Victime ale Agresiunii Angelina Jolie Alexandru Arșinel Au fost folosite pentru prima oară cărucioarele de supermarket, în Oklahoma City (inventate de Sylvan Goldman). (1937)
Bar Refaeli Au fost acordate primele premii Pulitzer. (1917)
Evan Spiegel (Snapchat)
Scott Wolf

5 iunie

Zile naționale Zile internaționale Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
Ziua Învățătorului Ziua Mondială a Mediului Mark Wahlberg Nicolae Iorga Robert F. Kennedy, candidat la președinția SUA, a fost împușcat la „Ambassador Hotel” în Los Angeles, California de către Sirhan Sirhan. (1968)
Pete Wentz Gheorghe Lazăr A fost realizată prima expoziție retrospectivă a lui Constantin Brâncuși, în Europa, la Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România. (1970)
Kenny G Ilie Năstase a câștigat turneul de tenis de la Roland Garros. (1973)
Liza Weil Anișoara Cușmir realizează un nou record mondial la săritura în lungime – 7,43 m. (1983)
Salvatore Ferragamo La Institutul de boli cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu ” din București a fost efectuat primul autotransplant cardiac. (2002)
Elvis Presley a lansat single-ul “Hound Dog”, la The Milton Berle Show, scandalizând audiența cu mișcările lui sugestive din șold. (1956)

6 iunie

Evenimente Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
Top Social Brands Conference David T. Abercrombie (fondatorul Abercrombie & Fitch) Ion Rațiu A fost fondată compania americană producătoare de automobile „Chrysler”. (1925)
Serile Filmului Românesc Atleta Iolanda Balaș a stabilit un nou record mondial la săritura în înălțime: 1,85 m. A fost prima femeie care a sărit peste 1,8 m (1960)
Food Bloggers Conference A fost cucerit primul titlu de campion mondial de un luptător român (Valeriu Bularca la Campionatul mondial de lupte greco-romane de la Yokohama). (1961)
A fost dat în folosință pasajul Unirea din Capitală. (1987)
Robert F. Kennedy a murit în urma rănilor suferite pe 5 iunie. (1968)
A fost difuzat primul episod din serialul “Sex and the City”.

7 iunie

Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
Ziua Mondială a Salariului Minim pe Economie Serile Filmului Românesc Prince Henri Coandă Graceland, casa lui Elvis Presley din Memphis, Tennessee, a fost deschisă publicului. (1982)
Liam Neeson Prințul Radu al României A luat ființă clubul sportiv ASA București, din 1961 Steaua București. (1947)
Tom Jones
Emily Ratajkowski
Iggy Azalea
Bear Grylls
Michael Cera
Dave Navarro
Anna Kournikova
Orhan Pamuk
Karl Urban

8 iunie

Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
Ziua Mondială a Oceanelor Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (prima zi) Kanye West Irina Lăzăreanu Scriitorul George Orwell a publicat în premieră romanul “O mie nouă sute optzeci și patru”. (1949)
Ziua Mondială a Tumorii Cerebrale Festival International de Benzi desenate de la Sibiu 2018 Joan Rivers Programatorul danez Rasmus Lerdorf a lansat prima versiune publică a limbajului de scripting PHP, utilizat pentru generarea de pagini web dinamice. (1995)
Serile Filmului Românesc Julianna Margulies La Colegiul Sf. Sava a fost deschisă prima bibliotecă publică din București. (1838)
Bonnie Tyler
Nancy Sinatra
Barbara Bush
Jerry Stiller

9 iunie

Evenimente Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
The Fresh in the garden Johnny Depp Lidia Buble Facebook a lansat o opțiune numită “Usernames” cu ajutorul căreia utilizatorii își puteau alege un nume unic pentru URL-ul profilului personal. (2009)
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu Natalie Portman Connect-R Personajul de desene animate, Donald, creat de Walt Disney, debutează pe ecrane în filmul „Găinușa cea înțeleaptă”. (1934)
Festival International de Benzi desenate de la Sibiu 2018 Laurie Hernandez
Serile Filmului Românesc Michael J. Fox
Matthew Bellamy (MUSE)
Mae Whitman

10 iunie

Zile naționale Evenimente Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
Ziua parașutiștilor Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu Kate Upton Alexandra Stan A avut loc căsătoria dintre regele Mihai I și Ana de Burbon-Parma. (1948)
Festival International de Benzi desenate de la Sibiu 2018 Judy Garland Loredana Groza
Serile Filmului Românesc Prințul Philip, Duce de Edinburg Cosmin Tudoran
Faith Evans
Elizabeth Hurley
Shane West
Sasha Obama

11 iunie

Evenimente Personalități internaționale Evenimente istorice
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu Gene Wilder Exploratorul englez James Cook a descoperit Marea Barieră de Corali din largul coastei australiene. (1770)
Peter Dinklage
Hugh Laurie
Joshua Jackson
Shia LaBeouf
Claire Holt
Richard Strauss

12 iunie

Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale Evenimente istorice
Ziua Mondială împotriva Exploatării prin Muncă a Copiilor Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu Dave Franco Facebook a introdus hashatg-urile clickabile. (2013)
Anne Frank În ziua când a împlinit 13 ani, Anne Frank a început să țină jurnalul său în timpul ocupației naziste a Olandei. (1942)
Adriana Lima A avut loc primul meci de baseball. (1839)
Robyn
George H.W. Bush
David Rockefeller
Anja Rubik

13 iunie

Evenimente Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu Mary-Kate & Ashley Olsen Dragoș Bucur Gheorghe Cucu a realizat primul zbor fără motor din țara noastră pe o distanță de 300 km (Cluj-Siliștea-Buzău). (1952)
Chris Evans Klaus Iohannis
Tim Allen
Aaron Taylor-Johnson
Kat Dennings

14 iunie

Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale
Ziua Mondială a Donatorului de Sânge Începe Campionantul Mondial de Fotbal 2018 Lucy Hale
iCEE.fest Boy George
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu Donald Trump
Che Guevara
Alois Alzheimer
Steffi Graf

15 iunie

Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
Ziua Mondială a Vântului iCEE.fest Neil Patrick Harris Feli Donose Medicul francez Jean-Baptiste Denys a realizat prima transfuzie de sânge atestată documentar, dând unui băiat de 15 ani sânge de la o oaie. (1667)
Ziua Mondială de luptă împotriva relelor tratamente asupra persoanelor vârstnice Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu Courtney Cox A fost inaugurat, la Paris, atelierul lui Brâncuși, reconstituit pe esplanada Beaubourg, într-o clădire separată de clădirea Muzeului de Artă Modernă. (1977)
Helen Hunt A fost lansat postul de televiziune MTV România. (2002)
Ice Cube
North West
Leah Remini
Jim Belushi

16 iunie

Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale Evenimente istorice
Ziua Mondială a Jongleriei Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu Tupac Shakur A avut loc premiera thrillerului horror “Psycho”, în regia lui Alfred Hitchcock. (1960)
John Newman Valentina Tereșkova a devenit prima femeie în spațiu, la bordul misiunii Vostok 6. (1963)
John Cho A fost fondată, la Detroit, compania „Ford Motor Company” de către Henry Ford. (1903)
A fost inaugurat primul post privat de televiziune din România – S.O.T.I. (1993)
A avut loc premiera musicalului “Grease”. (1978)

17 iunie

Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu Kendrick Lamar Elena Cuza Aurel Vlaicu a realizat primul zbor pe Dealul Cotrocenilor. (1910)
Contact Bucharest Festival Venus Williams Medicul american Richard Lawler a efectuat primul transplant de rinichi la Spitalul „Mary” din Chicago. (1950)
KJ Apa Statuia Libertății a sosit în portul New York. (1885)
Tory Burch

18 iunie

Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
Ziua Mândriei Autiste Contact Bucharest Festival Blake Shelton Sandra Izbașa Amelia Earhart a devenit prima femeie care a traversat Oceanul Atlantic într-o aeronavă (ea a fost pasager, Wilmer Stultz – pilot și Lou Gordon – mecanic). (1928)
Ziua Internațională a Sushi-ului Paul McCartney Columbia Records a prezentat primul LP într-o demonstrație publică la hotelul Waldorf-Astoria Hotel în New York. (1948)
Ziua Internațională a Picnicului Isabella Rossellini
Ziua Internațională a Panicii

19 iunie

Evenimente Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
MTV Movie & TV Awards Zoe Saldana Amalia Enache Marilyn Monroe s-a căsătorit cu scriitorul Arthur Miller. (1956)
Contact Bucharest Festival Paula Abdul George Călinescu A fost realizat, pentru prima dată în România și în Europa Centrală și de Est, un transplant de inimă artificială de ultimă generație „Novacor” – un sistem montat la nivelul abdomenului bolnavului (Institutul de Boli Cardiovasculare Fundeni din București). (2001)
Rock the City Hugh Dancy Larisa Iordache S-a lansat versiunea localizată a Wikipediei. (2003)
Kathleen Turner Prințul Felipe, singurul fiu al regelui Juan Carlos I și fost Prinț de Asturia, a urcat pe tronul Spaniei sub numele de regele Felipe al VI-lea. (2014)
Macklemore S-a desfășurat prima cursă NASCAR. (2014)
Lou Gehrig Și-a făcut debutul banda desenată “Garfield”. (1978)
Blaise Pascal
Dennis Crowley (co-fondator Foursquare)

20 iunie

Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale Evenimente istorice
Ziua Mondială a Refugiatului Contact Bucharest Festival Nicole Kidman Alexander Graham Bell instalează primul serviciu comercial de telefonie în Hamilton, Ontario, Canada. (1877)
Rock the City Lionel Richie Filmul “Jaws” s-a lansat în SUA și a devenit filmul cu cele mai mari încasări în acele vremuri, pronind trendurile filmelor numite “summer blockbusters”. (1975)
John Goodman

21 iunie

Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale Personalități românești
Ziua Muzicii Contact Bucharest Festival Lana Del Rey Andreea Bănică
Ziua Internațională Yoga Jazz in the park Chris Pratt Răzvan Mazilu
Ziua Mondială a Girafei PeliCAM Prințul William Andrei Șerban
Ziua Internațională a Tricoului Rebecca Black
Brandon Flowers
Edward Snowden
Juliette Lewis
Martha Washington (cea dintâi „Primă doamnă” a SUA)
Jean-Paul Sartre
Ian McEwan
Manu Chao
Sonique

22 iunie

Evenimente Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
Contact Bucharest Festival Meryl Streep Răzvan Fodor Fotbalistul argentinian Diego Maradona a marcat așa-numitul gol al „Mâinii lui Dumnezeu”, în sfertul de finală al Cupei Mondiale din acel an disputat de naționala sa împotriva echipei similare a Angliei. (1986)
Jazz in the park Cindy Lauper A apărut, la București, sub conducerea redacțională a lui Ion Cristoiu, primul număr al cotidianului Evenimentul zilei. (1992)
PeliCAM Carson Daly
Rocanotherworld Dan Brown
Erin Brockovich

23 iunie

Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
Ziua Internațională a Văduvelor Contact Bucharest Festival Jason Mraz Andreea Bălan Christopher Latham Sholes a primit patentul pentru mașina de scris. (1868)
Jazz in the park Selma Blair Andi Vasluianu IBM a anunțat că începând cu luna ianuarie 1970 va stabili prețuri separate pentru software și hardware astfel dând naștere industriei moderne de software. (1969)
PeliCAM Melissa Rauch
Rocanotherworld Duffy

24 iunie

Zile naționale Evenimente Sărbători românești Personalități internaționale Evenimente istorice
Ziua Iei Contact Bucharest Festival Sânziene Lionel Messi A avut loc prima expoziție de pictură a spaniolului Pablo Picasso, la Paris. (1901)
Jazz in the park Solange Knowles A fost inaugurată prima linie aeriană națională civilă, pe ruta București-Galați. (1926)
PeliCAM Minka Kelly Mary Pickford a devenit prima actriță care a semnat un contract de 1 milion de dolari. (1916)
Rocanotherworld Mindy Kaling Kenneth Arnold, aflat la bordul propriei aeronave, a văzut trecând pe lângă el câteva “obiecte argintii”. Presa a doua zi le-a numit “farfurii zburătoare”. A fost prima declarație de acest fel. (1947)
Petra Němcová

25 iunie

Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
Ziua Internațională pentru Vitiligo Jazz in the park George Michael George Becali S-a înființat Clubul Rapid București (atunci CFR București). (1923)
Anthony Bourdain A fost înființată, la București, Bibioteca Centrală de Stat, azi Biblioteca Națională. (1955)
Ricky Gervais A fost publicată cartea “The Diary of a Young Girl” (cunoscut ca “The Diary of Anne Frank”) a fost publicat. (1947)
Busy Philipps Steagul curcubeu, simbolul LGBT, a fost ridicat pentru prima dată în timpul San Francisco Gay Freedom Day Parade. (1978)
Sonia Sotomayor Prince a lansat cel mai de succes album, “Purple Rain”. (1984)
George Orwell
Antonio Gaudí

26 iunie

Zile naționale Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
Ziua Drapelului Național Ziua Internațională de Luptă împotriva Abuzului și Traficului Ilicit de Droguri Jazz in the park Ariana Grande Ana Ularu La San Francisco, delegați din 50 de țări au semnat o cartă prin care se înființa Organizația Națiunilor Unite. (1945)
Ziua Internațională pentru Susținerea Victimelor Torturii Aubrey Plaza Ilona Brezoianu A fost patentată bicicleta. (1819)
Nick Offerman Chimistul Henri Moissan a descoperit fluorul. (1886)
Chris O’Donnell A fost realizată prima utilizare comercială a codurilor de bare într-un supermarket american. (1974)
Ryan Tedder (One Republic) A avut loc prima competițir Grand Prix. (1906)
Jason Schwartzman Elvis Presley a susținut ultimul concert în Indianapolis, Indian. (1977)

27 iunie

Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale Evenimente istorice
Ziua Internationala a Ochelarilor de Soare Jazz in the park Khloé Kardashian Primul ATM (bancomat) din lume a fost instalat în Enfield, Londra. (1967)
Ziua Mondială a Pescuitului Dakini – We are sky dancers Sam Claflin
Tobey Maguire
J.J. Abrams
Vera Wang
Chandler Riggs
Ed Westwick
Matthew Lewis
Alanna Masterson

28 iunie

Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale Evenimente istorice
Ziua Internațională CAPS LOCK Jazz in the park Elon Musk Adolphe Sax patentează saxofonul. (1846)
Dakini – We are sky dancers Kathy Bates S-a înființat marca Mercedes-Benz prin fuziunea companiilor lui Gottlieb Daimler și Karl Benz. (1926)
John Cusack A avut loc primul spectacol canin în Newcastle-upon-Tyne, Anglia. (1859)
Felicia Day
Mel Brooks
Peter Paul Rubens

29 iunie

Zile naționale Zile internaționale Evenimente Sărbători românești Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
Ziua Penitenciarelor Ziua Internațională a Dunării Jazz in the park Sf. Petru și Pavel Nicole Scherzinger Nicolae Bălcescu Steve Wozniak a testat primul prototip al calculatorului Apple I. (1975)
Dakini – We are sky dancers Lily Rabe Apple a lansat primul telefon mobil, iPhone-ul. (2007)
JAZZ TM Camila Mendes
Gary Busey
Antoine de Saint-Exupéry

30 iunie

Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale Evenimente istorice
Ziua Social Media Săptămâna Modei Haute Couture de la Paris Michael Phelps La Londra, a fost inaugurat Tower Bridge, un pod suspendat basculant peste Tamisa. (1894)
Jazz in the park Mike Tyson A fost publicat romanul „Pe aripile vântului” al scriitoarei americane Margaret Mitchell. (1936)
Dakini – We are sky dancers Lizzy Caplan La Londra, a fost introdus primul număr de urgență la nivel mondial – 999. (1937)
JAZZ TM Monica Potter A ieșit de pe linia de ansamblare primul Chevrolet Corvette. (1953)
Noise Festival
Shine Festival

 

► Abonează-te la newsletter-ul SocialWeb.ro pentru a fi la curent cu tot ce public pe site. Sau dă Like paginii de Facebook SocialWeb.ro. Dacă preferi să urmărești video-uri, dă Subscribe canalului de YouTube SocialWeb.ro.