Contact Information

#SocialWebNews e de obicei sub formă de articole zilnice aici, pe site, și videouri săptămânale pe YouTube. Dar m-am gândit că nu strică deloc să avem și niste recapitulări lunare a noutăților din social media.

1. Instagram a lansat noul mod de afișare a story-urilor repostate. Mă refer la story-urile în care ai fost menționat și pe care apoi le distribui la rândul tău în story pe contul tău.

Dai repost unui astfel de story. Vei intra în fereastra de story și apoi mai apeși o dată pe story-ul pe care l-ai distribuit. Va ocupa tot ecranul, iar după publicare, în partea de sus va apărea contul de la care ai dat repost.

2. Instagram lansează opțiunea de a adăuga muzică și la postările carusel, dar ai grijă că e disponibilă doar pentru caruselurile cu poze.

3. Instagram a lansat oficial și lansarea opțiunii de adăuga până la 3 colaboratori pentru o postare. Foarte utilă pentru că te ajută să ai reach mai mare și chiar follower noi: postarea respectivă apare și pe feed-ul colaboratorilor tăi. Noutatea e că atât conturile publice, cât și cele private pot fi adăugate la Collabs. Dacă ai cont privat și faci tu postarea la care adaugi colaboratori, trebuie să vă urmăriți reciproc. 

4. Apoi o altă noutate e legată de sticker-ul Add Yours din Reel-uri: un creator de conținut sau un artist poate porni un challenge sau, pur și simplu, o temă la care followerii lor să contribuie la rândul lor cu conținut. Contul care a postat sticker-ul tematic poate alege Reel-uri mișto pe care să le fixeze în pagina sticker-ului (acolo apar toate Reel-urile publicate ca răspuns la acel sticker). 

5. În Professional Dashboard a apărut o secțiune nouă. Pe contul Business se numește Inspiration și acolo poți să vezi Reel-uri de la care să te inspiri. Iar pe contul Creator e o secțiune numită Creator Lab, un micro-site cu tot felul de resurse utile.

6. Instagram a făcut și mai vizibil pe profil Broadcast Channel-ul acelui cont. Ocupă mai mult loc și vezi din start câți membrii sunt în acel canal.

7. Instagram a lansat opțiunea de download pentru Reel-uri. Ca pe TikTok, să poți downloada orice Reel de pe Instagram, care are activată opțiunea. By default, opțiunea nu e activatp, așa că dacă vrei ca alții să îți poată downloada Reel-urile trebuie să o activezi din setări.

8. Instagram a lansat o opțiune de descriere pentru Story. Inițial am văzut-o doar la angajați de la Instagram, dar acum se pare că e pe tot mai multe conturi.

9. De acum poți selecta viteza cu care să asculți un mesaj audio pe Instagram.

10. Instagram a lansat o opțiune nouă pentru repere / highlights. Deschizi un reper și în partea de jos are trebui să ai butonul marcat în imaginea de jos. Când apeși pe el, în partea de jos ți se vor afișa toate story-urile din acel reper. Și poți scrolla orizontal prin ele. Să le parcurgi rapid. Poate cauți ceva și vrei să treci rapid prin ele.

11. Instagram a făcut o schimbare mica, dar mie mi se pare super utilă: a schimbat designul ferestrei prin care alegi poze și videouri din telefon pentru Story. Când faci Story, apeși pe Recent și apoi te duce într-o fereastra cu multe opțiuni și formate de poze și videouri. Poți găsi mult mai rapid foldere din telefon, videouri, selfie-uri (pozele pe care le faci cu camera de pe fața telefonului), panorame, slo-mo, screenshot-uri și tot așa.

12. Instagram a renunțat la o parte din formatele de story din modulul Create. Acum mai e doar fundalul colorat (peste care pui tu texte și ce mai vrei), cel prin care urezi cuiva ”La mulți ani”, GIF și On This Day.

13. Instagram a introdus în setări o nouă opțiune: Birthday. O poți găsi mult mai ușor folosind căutarea din setări. Am căutat birthday. 

Te duce în Accounts Center, sub conturi ai opțiunea prin care alegi cine de pe Instagram poate să îți vadă data nașterii. Apoi deschide toate conturile și alegi pentru contul pe care vrei să faci setările. 

De acolo poți alege cine ”află” data nașterii tale: nimeni (e activată by default), cei din lista Close Friends și followerii pe care îi urmărești și tu. Sub opțiune scrie ca dacă vei shareui data nașterii, cei care au acces la ea (adică pe cine ai setat în opțiuni) vor avea moduri în care să te serbeze pe Instagram. 

Cei care interacționează cel mai mult cu tine vor fi primi un reminder dacă aleg să primească notificări cu zile de naștere. Și, important de știut, data nașterii nu apare nicăieri pe profil.

14. Instagram extinde opțiunile de monetizare și acum permite creatorilor de conținut eligibili să câștige bani din reclamele afișate înainte și după Reel-urile lor.

15. Instagram îți permite să faci live doar pentru subscriberi.

16. Instagram se pare că nu va mai permite discuțiile în aplicație cu alți utilizatori de pe Facebook.

La ce opțiuni mai lucrează cei de la Instagram

17. Instagram se pare că lucrează la mărirea duratei unui Reel. Adică, să avem exact ca pe TikTok: opțiuni de Reel-uri de până la 3 minute și până la 10 minute. 

Acum poți înregistra un Reel de max 90 de secunde. Chiar și când uploadezi un video prin secțiunea Reel, trebuie să îl tai să aibă 90 de secunde. Dar, îți reamintesc că orice video de pe Instagram e Reel. Deci până acum aveam opțiunea de uploadăm videouri lungi prin postare: alegi videoul din telefon și te trimite automat în opțiunile de Reel, doar că nu cred că funcționează la fel ca Reel-uri clasice, adică nu e promovat în secțiunea de Reel-uri. Dar nu ar strica să diversifice opțiunile de durată pentru Reel-uri. Chair nu au nimic de pierdut.

18. Instagram testează opțiunea prin care orice cont public poate distribui comentarii de la postări și Reel-uri pe story-urile lor. Ca orice alt element de pe story, vei putea muta comentariul unde vrei pe story. Funcționează la fel ca atunci când dai reply unui comentariu de la un Reel (publicat de tine sau de altcineva). Sau ca atunci când dai reply la răspunsuri primite prin sticker-ul Questions. 

19. Instagram testează o opțiune prin care să selectezi diferite audiențe pentru postările tale. Primul gând la știrea asta: adio feed coordonat grafic. Dar opțiunea ar fi utilă!

20. Alessandro Paluzzi a descoperit că Instagram ar lucra la un feed Meta Verified, adică acolo să afișeze conținut publicat doar de conturile verificate. Când TechCrunch a cerut un răspuns oficial, au declarat că au lucrat intern o perioadă la idee, dar au renunțat la ea. Dar nu cred că e așa de exagerată ideea unui feed dedicat pentru Meta Verified. Mai ales că nu oferă prea mult beneficii, deci clar e loc de îmbunătățiri și n-ar strica să fie și asta printre ele.

21. Instagram se pare că lansează opțiunea Events, prin care poți seta evenimente publice sau private. Ți-am mai povestit despre ea aici.

22. Instagram lucrează la o opțiune prin care vei putea permite altora să adauge poze și videouri la postarea ta. Sau tu să adaugi la postările altora. Trebuie să știi că tu ai dreptul să aprobi orice poză sau video și, dacă te răzgândești, să le ștergi din postarea ta. Plus, orice poză sau video nou adăugat apare doar la postarea ta, nu și pe feed-ul celor care au adăugat poze / videouri. Și, mai e util să știi că pe pozele și videourile adăugate de alte conturi vor fi afișate numele de utilizator și ziua publicării.

23. Instagram lucrează la o opțiune extrem de utilă (și au anunțat oficial că lucrează la el, deci sigur o vor lansa): grup de tag-uri. E perfect pentru vacanțele (și nu numai) cu mai mulți prieteni, dar și pentru conturile business. Poate organizezi un eveniment și vrei să dai tag sponsorilor și partenerilor în toate materialele.

Hai să-ți zic ce e cu grupul ăsta de tag-uri. Va fi o opțiune dedicată pentru asta. Scrii numele de grup și apoi selectezi ce conturi fac parte din acel grup. Mai trebuie să știi că toți cei din grup pot folosi grupul de tag-uri pentru a da tag tuturor și atunci când publică fiecare un story.†

24. Adam Mosseri (șeful Instagram și Threads) a anunțat că extind testarea opțiunii prin care poți pune versuri pe Reel-uri (la fel cum sunt afișate și pe Story-urile în care incluzi muzică).

25. Se pare că e posibil să avem comentarii și la Instagram Story. Cum e și pe Facebook! Nu e chiar așa de rea ideea.

26. Instagram lucrează în continuare la opțiunea prin care să creezi imagini create cu ajutorul AI direct din aplicație.

27. Instagram lucrează în continuare la tool-uri AI pentru Story.

28. Instagram lucrează la o opțiune prin care să dezactivezi status-ul (prin care oricine vede că ești activ în aplicație) în mesageria privată.

29. Instagram se pare că e posibil să introducă o secțiune Saved pe profil și cam seamănă cu ce avem și pe TikTok. Va fi vizibilă doar pentru tine și acolo vei găsi rapid toate postările la care ai dat Save.

30. Se pare că avem (sau vom avea curând) Social Channels. Diferența față de Broadcast Channels e că poate posta oricine, nu doar creatorul de conținut.

31. Instagram se pare că ne va permite să dăm tag unei poze sau unui Reel în câmpul de comentarii. Poate fi un tool foarte mișto de promovare!

32. Instagram lucrează la o opțiune prin care poți crea liste personalizate de distribuire a story-ului. Și doar pentru acei utilizatori să fie disponibile anumite story-uri.

33. Instagram se pare că lucrează la un nou format de conținut Quick Snap.

34. Instagram testează un meniu simplificat. E vorba de meniul accesibil pe profil, când apeși pe iconița cu 3 liniuțe din dreapta sus. Cam era timpul. Acel meniu a devenit prea lung.

35. Instagram testează afișarea numărului de like-uri și comentarii sub fiecare postare în feed.

36. Tot pe contul pe care am afișarea de care îți ziceam mai sus, am și un nou mod de afișare a postărilor carusel.

37. Instagram testează un nou design prin care afișează reclame în Reel-uri: o versiune de afișare Multi-Advertiser. Pe un singur ecran sunt afișate mai multe reclame, de la branduri asemănătoare.

38. Instagram se pare că lucrează la Notes în format video. Iar Adam Mosseri a anunțat că lucrează la o opțiune de Notes audio. 

39. Mai mult, se lucrează la opțiune de reply la un Note cu un mesaj audio.

40. Și tot legat de Notes: Instagram lucrează la Notes doar pentru membrii grupului tău. Ți-am povestit mai demult despre Group Profiles în decembrie 2022.

41. Instagram lucrează la o opțiune prin care să dezactivezi status-ul (prin care oricine vede că ești activ în aplicație) în mesageria privată.

42. Instagram lucrează la un feed Subscription. Acolo probabil va fi inclus conținut publicat excusiv pentru abonați. Conturi la care ești abonat.

43. Instagram lucrează și la un nou sticker: Templates. Interesant că se gândesc să o extindă și în story.

44. Instagram testează opțiunea de mesaje silent pentru Broadcast Channel. Opțiunea e disponibilă și în mesageria privată și e utilă pentru că nu trimite notificări. Dacă vrei să postezi ceva în timpul nopții, nu va deranja pe nimeni cu notificări. Un mic reminder: fiecare mesaj trimis în Broadcast Channel trimite o notificare.

Ce noutate de pe Instagram îți place? Și, mai ales, ce opțiune din teste abia aștepți să fie lansată.

Share:

administrator

Working and loving social media and online. Lucrez în online din 2006 și în social media din 2008. Am lucrat pentru site-urile revistelor Cosmopolitan și Marie Claire (site + social media), apoi am fost Social Media Manager la Kiss FM, radioul #1 din România. Plus alte colaborări ocazionale. Numitorul comun pentru toate proiectele e contentul. Creat, planificat, editat, curatoriat, declinat pentru social media.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *