În căutarea unor trucuri privind perfecțiunea sprâncenelor, am făcut o radiografie a modalităților de înfrumusețare pe care brandul Benefit ni le pune la dispoziție, prin noua platformă online: Brow Try-On.
În România, pensatul la salon are o tradiție veche, de decenii bune, chiar dacă acest lucru nu lucrează mereu în favoarea noastră. Mie, de exemplu, mi s-a întâmplat (din fericire, o singură dată) să mă trezesc în fața oglinzii cu sprâncenele lipsite de densitatea lor caracteristică și, astfel, să nu mă mai recunosc. Da, la salon. Da, pensată de un brow expert.
Și acesta este motivul principal pentru care, în prezent, sunt adepta naturaleții excesive a sprâncenelor, rugând specialistul pe mâna căruia mă las să nu penseze decât firele în plus, să nu umble la volum, să nu se atingă de micile asimetrii, pentru că nu-mi doresc sprâncene gemene identice. Și nici să arate ca 2 ștampile.
Mai târziu însă, aveam să aflu, chiar de la Anastasia Soare, că sprâncenele nu sunt surori și că nu ar trebui să ne ghidăm după simetrie. Practic, niște sprâncene care seamănă ca 2 stropi de apă n-ar face decât să accentueze imperfecțiunile chipului. Et, voilà, dorința mea nu era una nefondată.
De încercat: Brow Try-On by Benefit
După ce am încercat, prin prisma jobului, numeroase tehnici de cosmetizare a sprâncenelor, am devenit fidelă procedurii aplicate de brow experții Benefit, în magazinul Sephora. Acolo merg pentru întreținere (rar, ce-i drept) și este singurul loc din care plec mulțumită de aspectul sprâncenelor. De aceea, atunci când am aflat că brandul cu o istorie vastă în acest domeniu a lansat o platformă online prin care ne ajută să ne găsim forma și dimensiunea corecte, precum și produsele cosmetice perfecte, am sărit în sus de bucurie.
Mai exact, Benefit a creat un tool de realitate augmentată – deci nu o aplicație propriu-zisă -, denumită Brow Try-On, care s-a lansat oficial pe 15 ianuarie. Nu ai nevoie de demachiant sau de pensetă. Poți experimenta „programul” în orice fel, jucându-te cu lookuri virtuale, stiluri multiple, dar și să testezi alte nuanțe și produse, pentru a vedea instantaneu puterea de transformare a sprâncenelor tale.
Platforma lucrează în colaborare cu Modiface, un lider mondial în realitatea augmentată, care lucrează exclusiv cu branduri de beauty, astfel încât consumatorii să testeze diferite produse/nuanțe/formule/lookuri înainte de a le cumpăra/adopta.
De ce este un site util? Pentru că funcționează pe baza unor parametri bine închegați, dezvoltați de către experți ai brandului, te ajută să calculezi proporțiile corecte și este precum un ghid de bună purtare cu sprâncenele.
Cum folosești platforma online Brow Try-On by Benefit
De asemenea, totul se desfășoară extrem de simplu. Tot ceea ce trebuie să faci este să uploadezi o poză (făcută pe loc, din telefon sau calculator), apoi să-ți creezi lookul potrivit.
Odată totul decis, selectează funcția „Get This Brow”, care îți va spune și arăta cu exactitate felul în care ai creat sprâncenele și toate produsele pe care le-ai folosit și de care ai nevoie.
Intră pe BenefitCosmetics.com/brows și joacă-te și tu! By the way, este disponibil și în română.