La finalul anului 2016 (știu, pare istorie deja), brandul Smashbox anunța un concept revoluționar: lansarea unui gadget care urma să printeze un ruj customizat, doar al tău, în urma unor date personale introduse de tine într-o bază de date specifică. Cum a evoluat această tehnologie și care sunt datele unui studiu efectuat recent afli mai jos.
În 2016, deși tehnologia acaparase deja domeniul frumuseții, orice veste legată de o nouă inovație în acest sens ne făcea să ne gândim că viitorul e mai aproape ca oricând. Așa s-a întâmplat și atunci când brandul de make-up Smashbox dezvăluia, în premieră, lansarea unui device care printa rujuri personalizate, în manieră 3D. Altfel spus, o mașină de printat produse cosmetice, care se ghida în funcție de alegerile express ale femeilor, genera un cod unic al produsului ce urma să ajungă apoi în posesia acestora. Și în materie de design, lucrurile funcționau la fel: se putea opta între inimi, emoji, inserții, stele, logo-uri etc.
Dar cum funcționa această mașină spectaculoasă? Ei bine, procesul de creare al rujului se baza pe o tehnologie de layering, pentru a da naștere unui obiect tridimensional într-un timp record: nici mai mult, nici mai puțin de un minut. Totul era creat la suprafața unei oglinzi, în forma unor buze supradimensionate și pe baza unui eșantion de 120 de nuanțe posibile. Dar nu era un ruj propriu-zis, ci, mai degrabă, un soi de mostră.
În prezent, la aproape 2 ani de la această veste care a făcut un buzz teribil în social media și nu numai, Milica C. Stevic de la Grupul de Cercetare Științifică London College of Fashion din UK, a demarat un studiu focalizat pe personalizarea și mai mare a metodei de aplicare a rujului. Altfel spus, insistutul dorea un ruj atipic, chiar în forma buzelor. Așadar, cercetătorul a venit cu o manieră chiar mai eficace de printare 3D, cercetarea în sine comparând 2 tehnologii, SLA (Stereolithography printer) și FDM (fused deposition modeling), alături de 3 materiale diferite pentru aplicator: acrilonitril butadien stiren (ABS), acid polilactic (PLA) și o rășină de laborator.
Citește și: Oglinda inteligentă care te ajută să cumperi produsele de machiaj care ți se potrivesc perfect
Pentru a realiza o matriță personalizată, cercetătorii au folosit inițial un scanner 3D, pentru a copia 1 la 1 forma buzelor, apoi o imprimantă Autodesk 3DS Max, pentru a optimiza designul. Scopul a fost să creeze un produs propriu-zis, cap-coadă, cu tot cu ambalaj și aplicator. Odată ce recipientele au fost create, au fost umplute cu ruj și depuse la un frigider centrifug timp de 15 minute.
Rezultatul studiului arată cam așa: „După îndepărtarea matrițelor s-a constatat că rujul personalizat a fost detașat cu succes numai în cazul aplicatorului de ruj pentru PLA. S-a mai constatat că ABS ar putea fi, de asemenea, utilizat. Cu toate acestea, recuperarea rujului din matriță nu a avut succes în mod constant. În cazul aplicatorului transparent din rășină, rujul nu a putut fi creat pe o bază consistentă. Aplicatorul de ruj este folosit prin apăsarea suprafeței produsului sculptat pe buze, depozitând o acoperire uniformă a formulei și îndepărtând, astfel, necesitatea unei oglinzi.”
Sună ingenios și poate chiar este. Rămâne de văzut dacă marile companii de beauty se vor lupta pentru adoptarea acestui nou produs. Cât despre inovația marca Smashbox, așteptăm noi vești.
Foto: pexels.com