Sophia Amoruso, mai cunoscută ca #Girlboss, va lansa anul viitor o platformă de networking (asemănătoare cu LinkedIn), destinată exclusiv femeilor.

Girlboss Community va fi o platformă de networking al cărui scop este ca femeile să găsească resursele necesare pentru a se dezvolta pe plan profesional și pentru a se ajuta reciproc. Fiecare utilizator va avea propriul profil unde își va putea afișa CV-ul, în timp ce cea mai mare parte a conversațiilor se va desfășura într-un feed central.

Sophia Amoruso, o femeie de afaceri de 34 de ani din Statele Unite ale Americii, a devenit cunoscută în 2006, când și-a deschis magazinul online Nasty Gal pe eBay. Acesta a avut un succes atât de mare încât a lansat propriul site de cumpărături, însă până la urmă a dat faliment. Totuși, ea a continuat să aibă un număr mare de followeri, iar în 2014 și-a publicat autobiografia, #GIRLBOSS. Mai mult, Amoruso a lansat și Girlboss Media, care publică informații despre carieră, bani, wellness, frumusețe și lifestyle.

În timpul turneului său de promovare a cărții, Amoruso a observat că femeile care stăteau la coadă discutau despre afaceri și obiectivele lor, moment în care s-a născut ideea ei pentru platforma de networking.

„Era ceva care părea mai important pentru ele decât cartea în sine, reușeau să găsească alte femei care aveau ambiții, care puteau avea afaceri mici, care doreau să evolueze în carieră. Și nu exista un alt loc în care să facă acest lucru.”

Sophia este o sursă de inspirație pentru femeile antreprenor din întreaga lume, iar interesul pentru Girlboss Community este deja foarte mare. În acest moment, aproape 26.000 de femei s-au înscris pe lista de așteptare, dorind să afle informații care le pot ajuta în carieră și să cunoască femei interesante, ambițioase și de succes.

Foto: Unsplash @whitewatermedia

► Abonează-te la newsletter-ul SocialWeb.ro pentru a fi la curent cu tot ce public pe site. Sau dă Like paginii de Facebook SocialWeb.ro. Dacă preferi să urmărești video-uri, dă Subscribe canalului de YouTube SocialWeb.ro.