Contact Information

Meta a lansat o versiune compactă a celui mai nou model AI open source, Llama 3, dar și un update pentru asistentul Meta AI.

Llama 3 a fost preantrenat cu ”peste 15 triliarde de tokeni, care au fost colectați din surse publice”. Setul date de antrenament e ”de 7 ori mai mare decât cel utilizat pentru Llama 2 și include de 4 ori mai mult cod”. Cam 5% din aceste date sunt din altă limbă decât engleza și acoperă peste 30 de limbi așa că Meta nu se așteaptă să meargă așa de bine în acele limbi ca în engleză. Deci, mai ușor cu așteptările să funcționeze excelent în română (atunci când o să-l avem).

Bun, cam astea sunt câteva informații despre modelul AI, hai să vorbim despre asistenul Meta AI.

Ce este Meta AI

Meta lansează Meta AI, ”unul dintre cei mai importanți asistenți AI din lume”.  Îl poți folosi pe Facebook, Instagram, WhatsApp și Messenger pentru ”a face diferite lucruri, pentru a învăța, crea și a te conecta cu ce e important pentru tine”. Meta AI va fi disponibil și pe un site dedicat.

Meta AI e accesibil în limba engleză, momentan în câteva țări (SUA, Australia, Canada, Ghana, Jamaica, Malawi, Noua Zeelandă, Nigeria, Pakistan, Singapore, Africa de Sud, Uganda, Zambia și Zimbabwe) și urmează curând și altele. 

Meta AI te poate ajuta:

  • să îți recomande un restaurant cu anumit opțiuni de mâncare sau o priveliște anume, 
  • poate găsi concerte pentru anumite zile, 
  • să îți explice tot felul de informații, 
  • să te ajute cu idei pentru tot felul de proiecte (de ex cum să mobilezi o cameră),
  • să rezolve probleme de matematică,
  • să te ajute să formulezi un email să sune mai bine

Poți acum să accesezi informații de pe web pentru că Meta AI oferă informații din Google și Bing.

Meta AI în căutare

Meta AI va fi disponibil și în căutare pe platformele Meta (Facebook, Instagram, WhatsApp și Messenger). Te va ajuta să găsești informații rapid, fără să trebuiască să părăsești aplicația. Trebuie să recunosc că integrarea asta în aplicații e smart. Majoritatea e comodă, vor să facă cât mai puțin slalom prin aplicații. 

Meta AI în mesageria privată

Meta AI va fi disponibil în mesageria privată – și în Messenger, și în mesageria de pe Instagram, și WhatsApp.

De exemplu, Meta ne oferă o situație: vrei să mergi la ski și planifici călătoria în grupul de discuție din Messenger (merge și în discuțiile cu o singură persoană). Scrii @Meta AI și întrebi asistentul AI ce zboruri sunt disponibile și să afli care sunt weekendurile cel mai puțin aglomerate. Toate din Messenger. 

Meta AI în feed

Meta AI va fi integrat și în feed-ul Facebook, în dreptul unei postări. 

Vezi o postare interesantă, accesezi Meta AI și ceri mai multe informații. De exemplu, vezi o poză cu aurora borealis din Islanda și poți întreba Meta care e cel mai bun moment din an pentru a vedea aurora borealis.

Meta AI pentru a crea imagini

Cum era de așteptat, Meta AI te va ajuta să creezi imagini mai rapid. E suficient să scrii ”Imagine” și apoi indicații text. Noutatea e că imaginile vor fi actualizate în timp real, pe măsură ce specifici mai multe indicații. Imaginile sunt mai sharp și au o calitate mai bună.

Mai mult, îi poți da tu o poză și să îi ceri să o animeze, să o refacă în alt stil etc. 

Meta AI deja disponibil pentru ochelarii smart Ray-Ban și curând va fi disponibil și pentru headset-ul Meta Quest.

Atenție însă că vorbim despre un asistent AI, care nu e întotdeauna… coerent sau nu oferă informații corecte mereu. Deci, prudență în folosirea exclusivă a unui singur instrument AI.

Plus, nu e prima dată când Meta lansează un chatbot. În 2017 a lansat M bot și în 2018 l-au închis. Deci să vedem cât de folosit va fi.

Share:

administrator

Pasionată de social media și online, am început să lucrez în online în 2006 și în social media din 2008. De la administrare de site-uri la construirea prezenței în social media a unor branduri mari - reviste precum Cosmopolitan și Marie Claire. Ulterior, am ocupat poziția de Social Media Manager la Kiss FM, cel mai popular post de radio din România. 📱 În prezent, sunt Social Media Specialist freelancer, mereu în căutarea proiectelor provocatoare care să mă inspire și să îmi permită să creez strategii eficiente pentru branduri diverse. ▪ SocialWeb.ro e proiectul meu de suflet, prin care ajut antreprenori și specialiști din domeniu să fie la curent cu tot ce e nou în social media.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *