Contact Information

Instagram a lansat de câteva luni o nouă secțiune, în care sunt înregistrate toate linkurile pe care le accesezi pe Instagram. Adică toate linkurile de la swipe up pe care le-ai accesat, linkurile din bio și din descrierea videourilor din IGTV.

Foarte util dacă vrei să regăsești un link accesat prin aplicație și pe care nu mai știi de unde să-l iei.

Unde găsești toate linkurile pe care ai dat click pe Instagram

Intri pe profilul tău de pe Instagram și apeși pe iconița cu 3 liniuțe de sus. Și în meniul care apare apeși pe Your Activity.

Your Activity are 2 secțiuni:

  • Links – unde găsești toate linkurile pe care le-ai accesat în aplicația Instagram
  • Time – unde poți vedea cât timp ai petrecut pe Instagram

În Links sunt afișate în ordine cronologică toate linkurile pe care le-ai afișat prin aplicația Instagram – fie printr-un swipe up la un story, un link in bio sau un link din descrierea unui IGTV. Dacă accesezi unul din linkurile din secțiune se va muta sus, ca fiind accesat cel mai recent.

Și, din ce am observat eu, ”ține minte” linkurile accesate în ultimele 3 luni.

Cum ascunzi linkurile accesate pe Instagram

Instagram îți dă opțiunea să ascunzi linkurile din această secțiune. Atenție, doar le ascunde, nu le șterge complet din aplicație. Le ține minte în continuare cu scopul de a personaliza ad-urile.

Dacă vrei să ascunzi doar anumite linkuri, te duci pe linkul respectiv și faci swipe stânga stânga și îți va apărea butonul Hide în partea dreaptă.

Dacă vrei să le ascunzi pe toate, ai un buton dedicat pentru asta în dreapta sus.

BONUS: Vezi cum poți să scapi de grupurile de pe Instagram

Photo by Maksim Goncharenok from Pexels

Share:

administrator

Working and loving social media and online. Lucrez în online din 2006 și în social media din 2008. În prezent sunt Social Media Manager pentru Kiss FM, dar am lucrat și pentru revista Marie Claire, CTRL-D, revista Cosmopolitan, plus alte proiecte în regim freelance. Numitorul comun pentru toate proiectele e contentul. Creat, planificat, editat, curatoriat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *