Contact Information

Content is king. Fără content nu ar fi nimic. Contentul e reprezentat de orice reprezintă conținut – de la articole până la texte pentru postările de pe Facebook.

Și sigur, contentul esențial ar fi despre produsul tău sau despre subiectul tău sau despre serviciile tale, însă nu poți să bombardezi userul continuu cu produsul tău. Mai trebuie să îi oferi și altceva pentru a continua să te urmărească.

Adică altfel de content. Dar ce fel de content?

Păi, în funcție de ce consideri că se potrivește cu brandul tău, poți uneori să marchezi o zi de naștere, aniversarea unui eveniment istoric și orice altceva te inspiră și, mai ales, se potrivește cu brandul tău.

Toate informațiile astea sunt cunoscute ca Agenda publică, în care sunt incluse zile naționale și internaționale, sărbători, zile de naștere (vedete, personalități etc) și evenimente care s-au întâmplat în ziua respectivă.

Așa cum ți-am promis, în fiecare marți va apărea un articol în care voi încerca să îți ofer cât mai multe idei de content pentru fiecare zi din acea săptămână.

Informațiile astea le dau și sub formă de Story-uri pe Instagram @ SocialWeb.ro, doar că acolo le dau pe 1-2 zile în avans. Așa ca alternativă, să știi. 😉

Hai să vezi ce ai putea ”marca” prin conținut săptămâna asta.

24 septembrie

  • Săptămâna Modei de la Paris continuă.
  • Pe 24 septembrie 1896 se năștea F. Scott Fitzgerald.
  • A fost difuzat primul episod al serialului ”The Big Bang Theory”. (2007)
  • O echipă internațională de chirurgi din Lyon a reușit primul transplant mondial de mână. (1998)

25 septembrie

  • Ziua Mondială a Visului
  • Ziua Mondială a Farmaciștilor
  • Săptămâna Modei de la Paris continuă.
  • Will Smith împlinește 51 de ani, Mark Hamill – 68, Michael Douglas – 75, Barbara Walters – 90, Donald Glover – 36.
  • Maria Tănase se năștea pe 25 septembrie 1913 la București.
  • Monica Niculescu împlinește 32 de ani.
  • În casa lui Larry Mullen, Jr. din Dublin, s-a înființat trupa U2. (1976)
  • Pilotul spaniol Fernando Alonso a devenit cel mai tânăr campion mondial de Formula 1, detronându-l pe celebrul Michael Schumacher. (2005)

26 septembrie

  • Ziua Națională a Contracepției
  • Săptămâna Modei de la Paris continuă.
  • Serena Williams împlinește 38 de ani. Olivia Newton-John – 71. Linda Hamilton – 63.
  • Dana Rogoz împlinește 34 de ani.
  • Facebook a devenit disponibil pentru toată lumea care are o adresă de email și care are peste 13 ani. (2006)
  • A avut loc prima dezbatere televizată, înaintea alegerilor prezidențiale din SUA, între Richard Nixon și John F. Kennedy. (1960)
  • The Beatles a lansat albumul de studio “Abbey Road”. (1969)
  • A fost difuzat primul episod al serialului ”Downton Abbey”. (2010)

27 septembrie

  • Simona Halep împlinește 28 de ani.
  • Ziua Mondială a Turismului
  • Săptămâna Modei de la Paris continuă.
  • Gwyneth Paltrow împlinește 47 de ani.
  • Revista științifică Annalen der Physik a publicat articolul lui Albert Einstein intitulat „Depinde inerția unui corp de conținutul său de energie?”, în care s-a introdus ecuația E=mc². (1905)
  • În Anglia s-a inaugurat prima linie de cale ferată din lume, linie ce făcea legătura între orașele Stockton și Darlington. (1825)

28 septembrie

  • Ziua Internațională pentru Acces Universal la Informație
  • Ziua Internațională a Iepurelui
  • Săptămâna Modei de la Paris continuă.
  • Naomi Watts împlinește 51 de ani. Brigitte Bardot – 85. Dita Von Teese – 47. Mika Häkkinen – 51.
  • Ben E. King se năștea pe 28 septembrie 1938 în Henderson, North Carolina (SUA). E cunoscut în special pentru piesa ”Stand by Me”, pe care o interpretează și pentru care a fost co-compozitor.
  • Cântăreața Ami împlinește 30 de ani.
  • Biologul și farmacologul scoțian Alexander Fleming a observat în laboratorul său pentru prima oară un mucegai care omora bacterii, descoperind ceea ce astăzi poartă numele de penicilină. (1928)
  • A fost difuzat primul episod al serialului ”Star Trek: The Next Generation”. (1987)

29 septembrie

  • Ziua Mondială a Inimii
  • Ziua Cafelei
  • Săptămâna Modei de la Paris continuă.
  • Halsey împlinește 25 de ani.
  • Pe 29 septembrie 1910, Arsenie Boca se năștea.
  • A fost difuzat ultimul episod al serialului ”Breaking Bad”. (2013)

30 septembrie

  • Ziua Internațională a Blasfemiei
  • Ziua Internațională a Traducătorilor
  • Ziua Internațională a Podcastului
  • Săptămâna Modei de la Paris continuă.
  • Maddie Ziegler împlinește 17 ani. O recunoști probabil din videoclipurile lansate de Sia.
  • Monica Bellucci împlinește 55 de ani.
  • Marius Urzică, gimnastul care a adus primul titlu olimpic pentru România la gimnastică masculină, împlinește 44 de ani.
  • Andreea Răducan, fostă gimnastă medaliată cu aur pe echipe și argint la sărituri, la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000, multiplu medaliată cu aur și argint la campionatele mondiale de gimnastică artistică. împlinește 36 de ani.
  • În Suedia a fost deschis Podul Öland, unul dintre cele mai lungi poduri din Europa (6.072 m). (1972)
  • Actorul James Dean a murit în urma unui accident de mașină. (1955)
  • A fost difuzat primul episod al serialului ”Murder, She Wrote”. (1984)

Foto: negativespace.co

Share:

administrator

Pasionată de social media și online, am început să lucrez în online în 2006 și în social media din 2008. De la administrare de site-uri la construirea prezenței în social media a unor branduri mari - reviste precum Cosmopolitan și Marie Claire. Ulterior, am ocupat poziția de Social Media Manager la Kiss FM, cel mai popular post de radio din România. 📱 În prezent, sunt Social Media Specialist freelancer, mereu în căutarea proiectelor provocatoare care să mă inspire și să îmi permită să creez strategii eficiente pentru branduri diverse. ▪ SocialWeb.ro e proiectul meu de suflet, prin care ajut antreprenori și specialiști din domeniu să fie la curent cu tot ce e nou în social media.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *