Am dat startul seriei de articole axate pe știri din alte surse pentru ca toți să fim mai informați.

Aici poți vedea toată seria Social Web News!

Dacă vrei să afli constant noutăți și articole interesante legate de social media, te invit să te alături grupului de Facebook Social Media de la A la Z, unde le postez pe măsură ce apar / le descopăr.

Iar dacă te interesează informații și despre social media, dar și despre alte lucruri care țin de zona digitală, tech și altele – abonează-te la newsletter-ul săptămânal SocialWeb.ro.

1. Disney+ s-a lansat oficial! În SUA momenta. La noi ajunge în 2021. Și, a strâns 10 milioane de subscriberi în 24 de ore în SUA (în ciuda tuturor problemelor tehnice). Poți să vezi aici cum stă în raport cu alte servicii de streaming.

2. S-a lansat Facebook Pay, care promite că astfel poți face plăți sigure pe Facebook, Messenger, Instagram și WhatsApp. Momentan e disponibil în SUA pentru donații, jocuri, bilete la evenimente și plăți către alte persoane prin Messenger.

Foto: Facebook Newsroom

3. Facebook iar a comis-o. Joshua Maddox a descoperit că aplicația Facebook (pe iOS) folosea camera frontală în background în timp ce tu scrollai în feed. Între timp au lansat un update care a reparat problema. Dar tot. Încă o bilă neagră.

4. Încă o veste de la Facebook. Cândva pe la jumătatea anului viitor, Facebook va implementa o limită pe numărul de ad-uri pornite de o pagină, active în același timp.

”Implementăm limite de ad-uri pentru că volumul ridicat poate afecta performanța advertiserului”.

5. Un articol util pentru Android users: 3 moduri în care să-ți protejezi datele pe Android.

6. De acum poți posta un video pe TikTok direct prin intermediul aplicației Adobe Premiere Rush.

7. Popularitate aplicației TikTok le-a dat de gândit celor de la Instagram așa că au lansat o nouă opțiune în Instagram Story – numită Reels – în Brazilia. Și e una foarte asemănătoare cu ce găsești pe TikTok – chiar ei au recunoscut. Modulul Reels va fi o opțiune în Story, care te va ajuta să creezi videouri scurte pe care le poți edita să le faci mai atractive.

8. Instagram activează ascunderea de likeuri în tot mai multe conturi. De la teste în câteva țări a ajuns în SUA la începutul lunii, iar acum s-a extins la nivel global. Da, și la noi. Așa că pregătește mental pentru momentul în care nu mai vedea câte likeuri are cineva. Asta dacă nu ți s-a activat între timp.

9. Încă un articol care atrage atenția asupra porturilor USB publice. Nu vă încărcați de oriunde telefonul. Aveți la voi încărcător sau baterie externă și nu vă mai încărcați de oriunde telefonul.

10. YouTube are un design nou pe desktop și pe tabletă. Plus funcții noi:

  • Poți adăuga mai ușor videouri în queue. Dar vezi că dacă închizi browser-ul nu se salvează. Adăugarea lor în playlist-ul Watch Later mi se pare personal cea mai bună variantă.
  • Poți seta mai ușor să nu îți apară videouri ale anumitor canale.
  • Poți selecta subiecte de videouri pe care să ți le afișeze YouTube.

► Abonează-te la newsletter-ul SocialWeb.ro pentru a fi la curent cu tot ce public pe site. Sau dă Like paginii de Facebook SocialWeb.ro. Dacă preferi să urmărești video-uri, dă Subscribe canalului de YouTube SocialWeb.ro.