Visul oricărui social media manager sau antrepenor e să ajungă postările (story-urile, reel-urile, live-urile) publicate la cât mai multe persoane. Algoritmul e mai schimbător ca vremea așa că trebuie să recurgi la tot felul de metode pentru a-ți atinge obiectivele.
Instagram a anunțat oficial lansarea unui nou sticker în Story, Notify. E un tool FOARTE util pe care te îndemn să îl folosești ori de câte ori poți.
Prin intermediul acestui sticker, poți ajunge mai rapid la opțiunile de notificări ale unui cont. Sunt opțiuni separte pentru fiecare format de conținut (postări, story-uri, reel-uri și live-uri) și, în funcție de ce activezi, vei primi notificare când acel cont publică o postare, un story, un Reel sau pornește un live.
Unde găsești sticker-ul Notify și cum îl folosești
Sticker-ul Notify e în meniul unde găsești toate stickerele din Story.
Apeși pe el și se va poziționa pe story-ul tău. Ca și altele stickere, îl poți face mai mare sau mai mic și îl poți muta oriunde vrei. Ai și opțiuni de culoare, aceleași ca la link.
Atunci când este apăsat de un utilizator, se va deschide meniul pentru notificări și alege pentru ce fel de conținut vrea să primească notificări.
Meniul de notificări nu e nou. A fost mereu accesibil din profil. În dreapta sus e o iconiță cu clopoțel și de acolo poate fi accessat din nou meniul și poți alege ce fel de notificări vrei să primești sau nu mai vrei să primești de la contul respectiv.
Când să folosești sticker-ul Notify
Îți recomand să îl folosești ocazional. Evidențiază-l în story. Adaugă și un text pentru ca utilizatorii să știe ce reprezintă acel sticker și ce pot face cu el.
Poate începi o serie de live-uri săptămânale. E ocazia perfectă să îl folosești și să le menționezi utilizatorilor să activeze notificările pentru live-uri pentru a ști când intri live.
Altă ocazie perfectă de utilizare a noului sticker e atunci când lansezi ceva. Ai un nou produs, urmează să anunți speakerii la un eveniment organizat de tine, urmează să faci un mare anunț. Folosește sticker-ul Notify în campania de tesing.
Te poți gândi și la o campanie de… încurajare prin care premiezi viteza de engagement a followerilor. Primul care comentează la postarea X, primul care votează la poll-ul din story etc. Poți oferi premii, reduceri sau să testeze produsul nou pe care îl lansezi.
La final am o întrebare pentru tine: ai notificări pornite pentru vreun cont de Instagram? Ți se pare un tool util prin care poți fi la curent cu tot ce publică acel cont?
Și nu pot încheia fără să te încurajez să activezi notificările pentru SocialWeb.ro pe Instagram. ;)