Contact Information

Lucrez de zor la un nou video #SocialWebNews (în care sunt adunate noutățile săptămânii) pe YouTube. Să-mi dai Subscribe dacă nu ai făcut-o deja! ;) Lucrez și la newsletter-ul de săptămâna asta așa că abonează-te

Hai să vezi cele mai recente noutăți din social media și internet!

1. TikTok a lansat o opțiune prin care poți crea propriile stickere din videouri de pe TikTok pentru a le trimite în mesaje. Stickerele astea seamănă mai mult cu GIF-urile decât cu stickerele cu care suntem obișnuiți.

Poți face stickere din videourile tale, dar și din videourile altora. Atenție, în setări există o opțiune prin care alegi dacă videourile tale să fie disponibile pentru a se face stickere din ele. 

Te duci pe videoul respectiv și din meniul de Share alegi Create Sticker. 

Alegi porțiunea pe care o vrei în sticker (max 2,5 secunde poți alege). Adaugi text dacă vrei și poți alege și dimensiunea stickerului.

Apoi poți alege dacă îl faci disponibil în Sticker Store (adică îl faci public pentru toți) și îl poți trimite în mesaj privat.

Stickerele tale au o secțiune dedicată în meniul de emoji. Și tot de acolo poți face stickere noi.

Plus, dacă apeși prelung pe un sticker poți descoperi mai multe stickere create de acel utilizator.

2. WhatsApp permite acum utilizatorilor de iPhone să creeze propriile stickere din pozele din telefon. 

3. Snapchat ”îmbrățișează” ChatGPT și îl integrează momentan ca o opțiune pentru abonații Snapchat+.

Au numit-o ”My AI” și te poate ajuta cu idei de cadouri, să planifici călătorii, să îți sugereze rețete și altele. DAR, vine cu un mesaj de avertizare: să nu îi spui secrete și să nu te bazezi pe sfaturi pe care le oferă. Și ar mai fi de menționat că chatbot-ul Snapchat e mult mai antrenar să nu răspundă nepotrivit în conversație.

4. Facebook și Instagram au fondat Take It Down, o platformă prin care să prevină răspândirea pozelor intime ale tinerilor să fie răspândite pe internet. Plus, au lansat noi opțiuni pe Instagram prin care fac mai dificilă interacțiunea dintre adulți (mai ales dacă sunt depistați ca având comportament suspicios) cu adolescenți.

5. Spotify renunța la iconița cu formă de inimioară și trece pe una cu simbolul +. Așa e mult mai ușor să salvezi o melodie care-ți place în playlist-ul potrivit.

6. O nouă zi, o nouă țară. Guvernul Canadei interzice instalarea și folosirea aplicației TikTok pe device-urile oficiale.

7. Reddit lansează o nouă opțiune care te ajută să cauți strict în comentariile unei postări.

8. Motorul de căutare Bing indică acum pentru conținutul legat de sănătate dacă a fost verificat de personal medical. 

9. Chrome adaugă pentru aplicația Android o opțiune prin care poți mări dimensiunea conținutul. Se aplică pentru text, imagini, video și butoane și pot fi mărite cu până la 300%. 

Plus, descoperă alte noutăți anunțate de Google la Mobile World Congress 2023.

10. Poți accesa acum Google Tasks pe web, separat de sidebar-ul din Gmail. 

11. Waze renunță la widget-ul pentru iOS.

#SocialWebNews e un proiect pe care îl doresc de mulți ani. L-am început într-un final pe 30 august 2019, cu primul articol dedicat noutăților din social media și internet. Apoi mi-am dorit mai mult așa că am pornit pe 17 decembrie 2019 proiectul video #SocialWebNews. Nu am reușit să mă țină de niciuna prea mult timp și constant, dar n-am renunțat la idee.

A revenit și seria video așa că îți recomand să mă urmărești pe YouTube și vor fi și articole zilnice cu noutăți (vor avea data în paranteză, cum e și acesta). De asemenea, dacă ești pe TikTok, dă-mi follow și acolo dacă vrei să te țin la curent cu noutăți. Și nu uita de newsletter

Share:

administrator

Pasionată de social media și online, am început să lucrez în online în 2006 și în social media din 2008. De la administrare de site-uri la construirea prezenței în social media a unor branduri mari - reviste precum Cosmopolitan și Marie Claire. Ulterior, am ocupat poziția de Social Media Manager la Kiss FM, cel mai popular post de radio din România. 📱 În prezent, sunt Social Media Specialist freelancer, mereu în căutarea proiectelor provocatoare care să mă inspire și să îmi permită să creez strategii eficiente pentru branduri diverse. ▪ SocialWeb.ro e proiectul meu de suflet, prin care ajut antreprenori și specialiști din domeniu să fie la curent cu tot ce e nou în social media.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *