Contact Information

Nu mi s- a întâmplat niciodată până acum, dar în ultima vreme am tot văzut prieteni de pe Facebook care ba și-au scăpat telefonul în piscină, ba au vărsat peste el apă.

Și la ei am văzut soluția supremă de uscare a telefonului: îl îngropi în orez uscat.

Abonează-te la newsletter-ul SocialWeb.ro pentru cele mai noi informații despre social media, aplicații și chestii cool de pe internet.

Mobile Splash

Pentru restul pașilor de salvare a telefonului m-a ajutat Mashable.

Întâi și întâi, culege-l rapid din apă. Cu cât stă mai puțin în apă, cu atât intră mai puțin lichid în el prin toate crăpăturile.

Apoi, scoate imediat bateria și cardul SIM din telefon.

Clătește-l sau dezinfectează-l. Dacă l-ai scăpat în orice lichid (exceptând apa), clătește-l cu apă (după ce i-ai scos bateria și cardul SIM). Dacă ai scăpat telefonul în toaletă, atunci dezinfectează exteriorul cu alcool.

Scoate cât de multă apă poți din el.

Pasul final: Cea mai simplă și mai la îndemână soluție este să îngropi telefonul într-un bol de orez uscat, negătit.

Telefonul se va usca în 48 până la 72 de ore. După ce a trecut acest timp, pornește-l și vezi ce se întâmplă. Dacă nu se deschide, e posibil ca bateria să se fi ars. Încearcă din nou cu telefonul conectat la încărcător.

Dacă tot nu pornește, mai lasă-l la uscat. Uscarea unui telefon poate să dureze până la o săptămână.

Ținând cont că eu peste telefonul meu am scăpat cel mult 3 picături de apă, spune-mi experiența(ele) ta? Ai reușit să îți salvezi telefonul? Ai găsit alte soluții pentru uscarea lui?

Și… ține-ți telefonul uscat! ;)

Share:

administrator

Working and loving social media and online. Lucrez în online din 2006 și în social media din 2008. Am făcut de toate: administrat site-uri, scris articole, coordonat colaboratori, research, organizat evenimente, campanii de marketing, de AdWords, brief-uri and so on. În prezent sunt Social Media Manager pentru Kiss FM. Trecutul meu profesional include joburi ca: Online Coordinator pentru revista Marie Claire, editor colaborator CTRL-D, Social Media Manager și Content Manager pentru www.cosmopolitan.ro.

89 Comments

  • Alina, 06/11/2017 @ 21:05

    Nu mai e in garantie a zis ca foarte dificil de desfacut

  • Cristina Avadanei, 05/11/2017 @ 22:50

    @Alina: Dacă e capsulat, atunci nu trebuia să reziste la apă? Mai e în garanție sau din ce motiv nu se atinge nimeni de la service de el?

  • Alina, 05/11/2017 @ 21:56

    Sunt din Botosani asi dori o recomandare de un servis ca aici nu repara nimeni va rog

  • Alina, 05/11/2017 @ 21:43

    Buna am scapat telefonu in apa lam scos foarte repede lam stins lam sters e samsung a 5 2016 si acum nu se mai aprinde am fost la servis si nu repara nimeni ca e capsulat sunt in Botosani

  • Cristina Avadanei, 15/10/2017 @ 15:41

    @Doriana: E bine că ai putut reacționa repede, dar nasol cu touch-ul. Cel mai bine îl duci cât de repede poți într-un service. Poate te pot ajuta să îți repari telefonul.

  • Doriana, 15/10/2017 @ 14:50

    Buna!mi am scăpat telefonul in wc și l am scos imediat,l am șters , i am scos cartela si l am băgat în orez.Bateria nu se scoate.Telefonul se aprinde dar nu îmi merge touch-ul..ce as putea sa fac?😥😥

  • Cristina Avadanei, 10/03/2017 @ 23:51

    @Maria: E bine să îl duci cât de repede poți.

  • Maria, 10/03/2017 @ 22:58

    Mi am scăpat telefonul in apa si l am băgat in orez dar îmi apar niste dungi pot sa il duc peste 2 zile la service sau e prea târziu?

  • Cristina Avadanei, 08/05/2016 @ 11:59

    @mihaela: Eu îți recomand să cauți un service care e deschis azi și să îl duci repede la ei.

  • mihaela, 08/05/2016 @ 11:55

    Buna ziua . ieri mi sa intamplat sa pice apa pe tableta ( samsung galaxy tab s 4 ) am dat o cu feonul am lasato langa calorifer . Acum este pusa in boabe de orez . Credeti sa poate fii salvata ?

  • Cristina Avadanei, 13/04/2016 @ 17:56

    @Andrei: Eu îți recomand să îl duci cât mai repede la un service. Cu orez cu tot.

  • Andrei, 13/04/2016 @ 17:02

    Buna … Azi mi-am scapat telefonul in Wc … Si la-am sters un pic cu prosopul… Si apoi l-am bagat in orez… Nu am reusit sa scot bateria pentru ca nu se poate desface carcasa … Am pus mana un pic pe ecran in colt si era fierbinte… Ce as putea face ?

  • Cristina Avadanei, 02/04/2016 @ 22:38

    @Alex: Numai cei de la service pot să îți zică exact ce ar și eventual ce trebuie înlocuit.

  • Alex, 02/04/2016 @ 20:49

    am și eu o problemă, am vărsat o soluție pe telefon,l am băgat în orez cam o ora-doua, l am scos, merge dar ecranul este întunecos și are niște pete negre… Dacă îl duc la service cam cat ar costa? Și care sunt șansele sa fie afectat displayul si sa trebuiască înlocuit? 0

  • Cristina Avadanei, 31/03/2016 @ 15:06

    @Andreea: Du-l la service ca să îl curețe cum trebuie. Sper să rezolvi ;)

  • Andreea, 31/03/2016 @ 14:09

    Mi am scapat ieri telefonul intr o balta mai adanca ,l am scos din apa si era aprins,nu am umblat la el si i am scos repede bateria ,cartela si cardul SD insa are o bula de apa sub ecran si este putin murdar. L am lasat la uscat azi noapte si bula s a mai micsorat iar acum vreo ora am bagat bateria si mergea perfect, si touch ul si tot…am scris si un mesaj de pe el:)) dar nu stiu cum sa ii scot bula aia de apa si mizeria de sub ecran,la service oare il pot curata? Am un galaxy core prime.

  • Cristina Avadanei, 16/03/2016 @ 16:57

    @Ana: Dacă îți iei altă baterie, nu se va umfla. Dar e posibil să nu fie de la baterie. Mai bine te duci la un service să îl verifice.

  • Ana, 16/03/2016 @ 14:29

    Buna ziua. Mi-am scapat si eu telefonul in wc la scoala cam acum aprox 2 luni. l-am scos , sters si tinut in orez 24 ore si merge de atunci. Doar ca de cateva zile am observat ca bateria s-a cam umflat si uneori mi se inchide brusc telefonul, gen: am 100% baterie, stau ce stau pe el, se inchide si daca incerc sa-l deschis imi apare ca are doar 1% baterie, apoi daca il las putin (cca 2-3 minute) si il deschid iar, am din nou 100% baterie. De ce face asa? pt ca e bateria umflata? Daca imi iau alta baterie se va umfla si aceea?

  • Cristina Avadanei, 05/03/2016 @ 23:09

    @Edward: Il pui in orez si cauti un service deschis. :)

  • Edward, 05/03/2016 @ 22:24

    Salut mi-am scapat si eu telefonul in toaleta la-m scos si dupa lam spalat ca sa nu miroase dupa am scos tot din el si lam uscat ce sa fac cu el ?

  • Cristina Avadanei, 11/02/2016 @ 12:54

    @Razvan: Du-l la un service cât de repede poți.

  • Razvan, 11/02/2016 @ 09:01

    Mi-am scapat telefonul in apa si lam scos lam uscat si merge bine doar ca atunci cand il pun la incarcat nu se incarca adica nu imi arata semnul ca sar incarca si nici nu se incarca ce ar trebui sa fac ?

  • Cristina Avadanei, 31/01/2016 @ 12:03

    @Alexandra: E posibil să fie afectat touchscreenul. Îți recomand să îl duci la service.

  • Alexandra, 31/01/2016 @ 10:36

    Buna ziua ! Va rog sa ma ajutati, ieri mi-am scapat telefonul in apa , l-am scos imediat si l-am pus in orez. Azi dimineata am dat sa-l aprind , si s-a aprins , practic functioneaza , dar cand vreau sa apas pe el (Samsun Galaxi S7580) nu se apasa , se aprinde , imi arata ca vin mesaje , dar nu se apasa pe ecran.

  • Cristina Avadanei, 25/10/2015 @ 15:51

    @cristina: Eu îți recomand să îl lași până mâine în orez. De fapt, recomandarea supremă e să îl duci la un service dacă știi unul deschis duminica și să îl usuce ei că se pricep mai bine. Eventual îl lași până mâine în orez și îl duci dimineața la un service.

  • cristina, 25/10/2015 @ 15:57

    Salut! acum o ora mi-am uitat telefonul mobil (Lenovo A316i) in masina de spalat a stat acolo cam 5-10 minute. Du-pa ce lam scos a luminat ecranul si sa stins repede. i-am scos bateria si cartelele lam sters si lam uscat putin cu uscatorul de par la minim si la distanta de jumate de metru du-pa asta lam pus la soare cam 10 min si acum are jumate de ora de cind sta in orez si nu am rabdare sa vad daca functioniaza….pot sal aprind sau sa mai astept pina seara???

  • Cristina Avadanei, 16/10/2015 @ 18:03

    @Gabriel: Îți recomand să îl duci la un service cât de repede poți să ți-l curețe. Cu ciocolata cred că e și mai complicat… și lipicios.

  • Gabriel, 16/10/2015 @ 18:00

    Buna seara! Am si eu o intrebare…mi.a cazut ceasca de ciocolata calda pe tel…insa nu pe tot.problema este ca atunci a mers si am zis doar sa il sterg…iar acum nu mai merge…nu se aprinde ecranul si doar vibreaza??! Ce as putea face?

  • Cristina Avadanei, 13/10/2015 @ 21:27

    @Anonim: Le-ai botezat bine de tot pe cele 3. Te-ai gandit vreodata sa iti iei o husa waterproof sau o alta solutie care sa ‘tina piept’ apei ca e numitorul comun?

  • Anonim, 13/10/2015 @ 21:16

    Am avut 4 telefoane pana acum, iar trei “le-am spalat” :)) primul l-am scapat in wc. l-am scos repede si aveam apa in ecran asa ca m-am hotarat sa bag ceva si sa sterg apa, dar mi s-a distrus ecranul, al doilea l-am bagat in masina de spalat si a stst acolo ogramada de timp, iar dupa ce l-am vazut l-am pus imediat in orez, dar niciun rezultat ultimul mi-a scapat tot in wc dar nu am reusit sa mai fac nimic.

  • Cristina Avadanei, 20/08/2015 @ 18:25

    @Flori: Du-l cât mai repede la un service!

  • FLORI, 20/08/2015 @ 16:01

    buna.am scapat tel in apa. un lg p700. daca ii pun bateria se aprinde automat si nu se vede nimic pe ecran. ce pot face? astept un raspuns. va multumesc.

  • Cristina Avadanei, 20/08/2015 @ 10:57

    @Denisa: L-ai pus în orez? Vezi dacă poți să ajungi repede la un service să ți-l curețe ei. Dacă nu poți imediat să ajungi la service, încearcă faza cu orezul.

  • Denisa, 20/08/2015 @ 10:38

    Mi-am scăpat telefonul in apa, merge, touch-ul merge, se încarcă însă am apa in ecran. Pot face cumva sa scap de ea? Mulțumesc anticipat

  • Cristina Avadanei, 26/07/2015 @ 12:28

    @Ada: E foarte posibil sa nu il mai poti salva. Dar ai putea sa te duci la un service sa te asiguri ca nu mai merge.

  • Ada, 26/07/2015 @ 11:21

    Buna ziua am un tel samsung galaxy A5.L-am scapat in apa acum 10 ore….nu mai porneste…bateria nu se poate scoate…credeti ca mai am ce sa fac cu el?Mulțumesc

  • Costi, 20/07/2015 @ 12:56

    Salutare ! Ieri, la plaja am zis sa ma laud si eu cu telefonul meu Sony xperia Z, sa le arat prietenilor ca este rezistent la apa, mentionez ca l-am mai bagat in apa , dar nu in mare si telefonul nu a avut nicio problema. Am reusit sa fac un clip de 3 minute dupa care am iesit cu el din apa, l-am sters putin si display-ul a inceput sa fileze(isi schimba intensitatea luminozitatii) pana la un moment dat cand nu s-a mai deschis deloc. In tot acest timp puteam sa primesc apeluri dar ecranul era negru. L-am bagat o noapte in orez( aproximativ 15 ore) si nimic. O sa-l mai tin in orez, poate poate isi va reveni.
    Este cineva pe aici care a patit la fel cu Xperia Z? Daca nu isi revine cam cat m-ar costa reparatia ? Va multumesc. Numai bine !!!!

  • Cristina Avadanei, 19/07/2015 @ 21:33

    @Atena: Ideal e sa il pui cat mai repede in orez. Orice minut conteaza. Vezi maine daca merge. Mai poti incerca sa te duci cu el la un centru specializat, unde servicii de curatare telefoane. Ei ti-l pot curata mai bine. Sper sa il poti salva!

  • Atena, 19/07/2015 @ 21:20

    Buna, azi telefonul meu a fost scapat intr-o galeata cu apa. L-am scos din apa,i-am scos capacul de pe spatevsi nu parea foarte ud. L-amsters dar inca cinci minute l-am folosit pentru ca vorbeam la el. Apoi s-a blocat. I-am scos cartela SIM, cardul si bateria,si l-am sters. Apoi l-am bagat in orez, stiam de la televizor ca asta e bine, si l-am lasat acolo. Credeţi ca cele 5 minute au fost decisive? Va mai putea trai?

  • Cristina Avadanei, 22/06/2015 @ 19:39

    @Alexandra Nistor: E bine ca l-ai pus in orez. Ideal e sa il pui cat mai repede in orez pentru ca el are grija sa absoarba toata apa.

  • Alexandra Nistor, 22/06/2015 @ 19:21

    Eu am un Nokia lumia 520, fiind neatenta l-am scapat in apa, dupa care l-am scos repede si i-am dat jos si componentele (bateria, cartela) l-am sters bine si i-am pus componentele inapoi, am incercat sa il pornesc si intr-adevar, dar cand sa tastez codul pin nu imi mergea tastatura di imi ramasese si apa in display. L-am bagat repede in orez si acum astept . Oare am procedat bine ? Oare va mai trai ?

  • Cristina Avadanei, 22/06/2015 @ 00:45

    @Cosmin: L-ai desfacut ca sa se usuce bine? E posibil sa iti fi intrat si nisip in el. Cel mai bine il duci la un service sau la cineva care se pricepe.

  • Cosmin, 22/06/2015 @ 00:10

    Am un xperia z3 si l am scapat in mare ,si nu se mai aprinde daca il bag la incarcat imi apare beculetu rosu ca se incarca si nu se deschide . Ce as putea face ?

  • Cristina Avadanei, 06/04/2015 @ 14:19

    @cristi: Ai incercat metoda cu orezul?

  • cristi, 06/04/2015 @ 14:07

    Buna ziua am un telefon allwiew p6 life si mi-a cazut in toaleata, functioneaza perfect numai ca am apa in display.Cum as putea sa usuc display-ul?

  • Cristina Avadanei, 27/03/2015 @ 00:52

    @Alex Toma: Ma bucur ca ai reusit sa actionezi repede :) Cred ca esti ok cu telefonul asa. Daca iti e teama ca pot rugini piesele, nu strica sa intrebi la un service GSM.

  • Alex Toma, 27/03/2015 @ 00:36

    Salut am avut aceasi problema voiam sa ma duc la o petrecere imi faceam freza etc nus cum a cazut telu de pe oglinda in vasul toaletei l am scos rapid in 5 sec am scos bateria pt a nu face scurt.Capacul a fost rezistent si nu a cedat sa intre apa dar difuzorul,ecranul,mufa pt casti si incarcator au fost pline de apa am luat un aspirator si am tras apa din mufe nu bagati feonul face rau decat bn duce apa in interiororul tel.L am bagat intr un bol de orez 20 h si sa aprins l am probat nu avea nimic mi sa intamplat ieri aceasta experienta.Am un orange zilo si nus ce sa fac trb sa il duc la un gsm? Uniau zis ca pot rugini piesele

  • Cristina Avadanei, 05/02/2015 @ 19:45

    @Alex: Nu stiu ce sa zic. S-ar putea sa isi revina, dar in acelasi timp sunt sanse sa nu functioneze. Din proprie experienta, cel mai bine e sa il pui in orez imediat ce descoperi ca a intrat apa in el.

  • Alex, 05/02/2015 @ 19:07

    Am un Sony xperia z ultra lam scăpat in apa si un capacel sa desprins si a intrat apa in el lam scos lam oprit lam șters si lam pus la uscat ca-n dupa vreo o ora doua lam băgat in orez credeți ca va funcționa ???

  • Cristina Avadanei, 09/11/2014 @ 16:50

    @Sergiu: Recomandarea mea e sa te duci la un centru specializat.

  • Sergiu, 09/11/2014 @ 16:31

    mie nu mi se incarca..daca las bateria pe calorifer..in timp ce bateria e calda se deschide..dar in rest nu..Ce pot face?

  • Cristina Avadanei, 05/10/2014 @ 22:49

    @Ionut: Da, cred ca merge si cu uscatorul de par. Doar sa nu fie dat la putere maxima ca atunci cred ca poate topi chestii de prin el.

  • Ionuț, 05/10/2014 @ 22:34

    Exista uscator de par,lasati chestia cu bobul de orez ca nu se usca in vecii vecilor,scos rapid din apa si uscat cu uscatorul,cel mai bine,asa sunt sanse sa salvezi un telefon;)

  • Cristina Avadanei, 23/08/2014 @ 22:28

    @NicoV: Pare o chestiune mai complicata. Sfatul meu e sa il duci la un service sau la cineva care sa pricepe sa il verifice ce are exact.

  • NicoV, 23/08/2014 @ 22:07

    Am venit cu un Galaxy s4 prin ploaie.Senzorii de jos nu mai merg,cum sa procedez?

  • Cristina Avadanei, 06/08/2014 @ 22:59

    @Alex: E posibil ca apa sa fi afectat circuritele sau contactelesaucum se mai cheama alea. Iti recomand sa il duci la niste specialisti sa il verifice pe indelete.

  • Alex, 06/08/2014 @ 17:31

    Mi-a scapat apa pe telefon, l-am curatat se deschide, dar nu merge taciul uneori cand il deschd merge, dar daca il opresc si deschid iar nu mai merge, iar uneori nu vera sa se aprinda ce sa fac?

  • Cristina Avădănei, 24/04/2014 @ 09:23

    @martisca maria manuela: va recomand sa va adresati unei firme care se ocupa de recuperare de date. cautati pe internet unde puteti gasi una in orasul dvs.

  • martisca maria manuela, 24/04/2014 @ 06:34

    doamna cristina lam tinut 0 saptamana la incarcator si tot nu reusesc sal redeschid pentru o ora va rog mult ajutatima sami recuperez datele

  • martisca maria manuela, 18/04/2014 @ 20:42

    nu stiu cum sal conectez la calculator

  • Cristina Avădănei, 18/04/2014 @ 17:54

    @martisca maria manuela: daca il conectezi la calculator, se deschide?

  • martisca maria manuela, 18/04/2014 @ 17:31

    dl de la service mia spus ca pot recupera datele daca redeschid telefonul

  • martisca maria manuela, 18/04/2014 @ 17:29

    nu e smartphone , e motorola v360

  • Cristina Avădănei, 18/04/2014 @ 17:17

    @martisca maria manuela: e smartphone? desi nu stiu daca se pot recupera. trebuia sa fi facut backup inainte. sunt firme care recupereaza date. zic sa ii intrebi daca te pot ajuta cu modelul tau de telefon.

  • martisca maria manuela, 18/04/2014 @ 17:14

    lam dus si mi sa spus ca bateria e slaba dar cel mai mult vreau sami recuperez agenda telefonica mesajele cantecele si pozele ma puteti ajuta va rog

  • Cristina Avădănei, 18/04/2014 @ 17:09

    @martisca maria manuela: cred ca ar fi bine sa il duci la un service, sa il verifice cineva care stie ce sa caute la el. e posibil sa trebuiasca sa iti iei altul.

  • martisca maria manuela, 18/04/2014 @ 16:17

    nu s-a umflat

  • Cristina Avădănei, 18/04/2014 @ 11:46

    @martisca maria manuela: e posibil sa fi intrat apa in telefon. ai verificat bateria daca s-a umflat?

  • martisca maria manuela, 18/04/2014 @ 11:43

    am scapat telefonul in apa lam dus la un service sa mil usuce mia spus sal pun la caldura cu incarcatorul cand sa il deschid se aprinde putin dupa aia se stinge ajutatima va rog

  • Cristina Avădănei, 05/04/2014 @ 23:48

    @razvan: faza cu orezul chiar functioneaza. asta daca il pui cat mai repede.nu inteleg faza cu perna si praful alb care zici ca-i in orez. praf ai oricum in telefon.

  • razvan, 05/04/2014 @ 23:16

    Eu am scapat in apa un samsung galaxy grand ( s4 dual sim ) l-am sters cu servetelu am scos carcasa si bateria si cartelele. In gaura unde se baga incarcatorul di castile am suflat . ACUM bateria si telefonul sunt date.cu uscatoru si le voi baga sub perna ca daca le bag in orez se fac pline de praf alb e bine daca le bag in orez ?

  • Cristina Avădănei, 23/03/2014 @ 16:51

    @Dani: Nu am idee ce ar putea fi! Mai bine te duci la un service sa il verifice cineva care se pricepe. Bafta!

  • Dani, 23/03/2014 @ 16:30

    Buna,am un alcatel onetouch 991… ieri am scapat cam 0.3 ml de apa pe el,l-am uscat si l-am pornit si am constatat ca touchscreenul merge mai greu iar jos de tot unde este home,search…etc apas dar nu se intampla nimic…L-am uscat si cu usctoru` de par dar nimic…Ai idee ce are?

  • Cristina Avădănei, 12/02/2014 @ 19:35

    @Sbiera Narcis Daniel: Cred ca e foarte posibil sa fie ceva hardware. Dar totusi recomand sa te duci la un specialist cu el. El poate sa iti zica eventual si unde anume e problema.

  • Sbiera Narcis Daniel, 12/02/2014 @ 19:33

    am incercat si cu alta baterie si tot asa face! Oare daca i se schimba softu merge sau e dus cv din el!

  • Cristina Avădănei, 12/02/2014 @ 19:23

    @Sbiera Narcis Daniel: E posibil sa se fi dus ceva din el. Daca merge doar cand e la incarcat, s-ar putea sa nu mai faca contact. Ai incercat sa-l duci la un service. Poate e de la baterie.

  • Sbiera Narcis Daniel, 12/02/2014 @ 19:13

    Ajutati-ma va rog!!!
    Eu am scapat telefonul in apa(nokia 6120c) si lam tinut in orez cam 3 zile,dupa ce am incercat si am vazut ca tot nu merge nu lam mai folisit! Dupa cam 4 luni l-am gasit si am incercat si sa vad daca merge si a mers cand lam aprins!! Dupa ce i-am scos bateria iar nu a mers si nu se mai aprinde!Display-ul se face alb si se inchide! si app daca nu e bagat incarcatorul la el nu merge delok numai cand e bagat la incarcat da semne sa se aprinda!!! Ce sa fak spuneti-mi va roggg!!!

  • Cristina Avădănei, 19/11/2013 @ 16:46

    Eu i-am scos bateria si le-am ingropat pe ambele in orez.

  • Klaudiu, 19/11/2013 @ 16:41

    Buna.Am patit si eu treaba asta dar telefonul cum sa-l pun in orez cu baterie,capac,sim si card sau fara???????

  • Cristina Avădănei, 04/10/2013 @ 19:24

    Buna Adryan! Faza cu orezul functioneaza in cele mai multe cazuri. Acum depinde si cat a stat in apa/udat telefonul. Am patit cu un telefon al prietenului meu sa nu mearga; deja incepuse sa se umfle bateria.

  • Adryan, 04/10/2013 @ 19:21

    Marca telefonului este:Alcatel One Touch 985D

  • Adryan, 04/10/2013 @ 19:18

    Deci ma ajuta cineva…?:(

  • Adryan, 04/10/2013 @ 19:16

    Salutare la totzii…..Eu am asha o intrebare chestea asta cu orezul functzioneaza shi la telefoanele senzori?telefonul meu deja e in orez da nu cred ca va functzionaa….Am incercat shi cu aspiratorul…shi acumulatorul lam scos shi Sim shi micro SD…shi jumate de corpus din el mai departe ce sa fac…..?ashtept raspouns mersy…..!

  • Cristina Avădănei, 02/07/2013 @ 13:39

    L-ai pus la incarcat cand inca era ud? Sa nu se fi ars ceva in el.

    Prietenul meu a patit recent ceva am ce ai descris si tu, dar la el s-a umflat bateria. Inca nu si-a luat baterie noua ca sa vedem daca e problema doar de acolo.

  • Marcel, 02/07/2013 @ 13:28

    Eu am samsung de asta care se (ridica in sus) ceva de genu… si lam scapat in cada…si sa facut ecranul alb si cu apa-n el… si lam scos repede iam scos bateria si cardul e memorie…… nu aveam SIM. Lam sters repede cu prosopul si tot ud era a intrat multa apa in el… si apoi iam pus bateria si tot alb era ecranul…. si lam lasat la incarcat si la fel era… apoi lam lasat sa se usuce pina dimineata… apoi cind am incercat sa-l aprind… nu mai mergea… nu stiti voi care e problema? Va rog astept raspuns. Ms

  • Cristina Avădănei, 22/05/2013 @ 19:08

    Thx pentru pont! Oricum Nokia se stie ca e super rezistent, chiar si la congelator. Ar fi util de testat si pentru alte modele de telefoane.

  • Ady, 22/05/2013 @ 00:36

    si eu l-am scapat in apa (nokia e72) si dupa 12 ore doar in congelator merge super..eu am riscat.. si s-a meritat:p

  • Cristina Avădănei, 19/11/2012 @ 13:27

    Asa e. Tine si de noroc si de firma producatoare. Eu nu am patit-o chiar asa de rau pana acum, doar am varsat lichide pe el si l-am uscat repede pana sa ajunga in el ceva. Dar cred ca atunci cand ti se intampla incerci toate metodele posibile. De chestia cu orezul cred ca am citit ca merge si pentru laptop-uri.

  • Caboose, 19/11/2012 @ 13:12

    Am scăpat un telefon în apă, l-am lăsat să se usuce o perioadă însă după chiar dacă a pornit nu mai mergea așa cum trebuia.
    Piesele din telefoane sunt destul de sensibile iar dacă după o baie sănătoasă merge brici înseamnă că ai noroc ori compania care a făcut telefonul e bună.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *