Evenimente, zile naționale și internaționale, sărbători și alte evenimente din fiecare zi a lunii noiembrie, care te pot ajuta să completezi / să extinzi calendarul editorial. Dacă ai alte sugestii de informații care ar trebui incluse în acest calendar, poți să-mi scrii la cristina.avadanei[at]gmail.com.

* Persoanele celebre sunt trecute în această agendă luând în considerare data la care s-au născut.

1 noiembrie

Zile internaționale Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
Ziua Mondială a Veganilor Anthony Kiedis (Red Hot Chili Peppers) Lascăr Catargiu La Palatul Whitehall din Londra, a avut loc premiera piesei de teatru “Othello” de William Shakespeare. Șapte ani mai târziu, în același loc, a avut loc premiera piesei “Furtuna” de același autor. (1604)
Penn Badgley Opera lui Michelangelo de pe plafonul Capelei Sixtine a fost arătată pentru prima dată publicului. (1512)
Tim Cook (CEO Apple Inc) A fost înființată prima școală de fete de la noi din țară. Fondatorul acestei instituții a fost Gheorghe Asachi. (1834)
Jenny McCarthy A fost inaugurată prima școală medicală din lume pentru instruirea femeilor (New England). (1848)
Yuko Shimizu (creatorul Hello Kitty) Radio România a fost inaugurat. (1928)
David Foster Piesa lui Elvis Presley, “Suspicious Minds”, ajunge pe locul 1 în Billboard Music. (1969)
Lyle Lovett A fost introdus sistemul american de rating a filmelor – G, M, R și X. (1968)
Rick Allen (Def Leppard) Honda a devenit prima companie asiatică de automobile care a produs mașini în SUA. Honda Accord a fost prima mașină produsă în SUA. (1982)
Toni Collette

2 noiembrie

Evenimente Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
SoNoRo Maria Antoaneta Carmen Iohannis Prima luntre de salvare, construită de Lionel Lukin, a fost brevetată la Londra. (1785)
David Schwimmer Periodicul londonez, The Times, este primul care folosește tiparnița în editarea sa. (1814)
Nelly
Regina Sofia a Spaniei

3 noiembrie

Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
Ziua Mondială a Numbatului SoNoRo Anna Wintour Sorina Mihalache (Sore) URSS a lansat nava Sputnik 2, având-o la bord pe Laika, prima ființă vie lansată pe orbita Pământului. (1957)
Kendall Jenner A fost înființată Casa Albă, reședința președinților SUA, situată în Washington. Clădirea a fost construită după planurile arhitectului James Hoban, lucrările începând în anul 1792. (1800)
Gemma Ward A fost fondat în București Muzeul de Istorie Naturală și Antichități. (1834)
Charles Bronson A apărut, la București, prima revistă umoristică editată de B.P. Hasdeu, “Aghiuță”. (1863)
Roseanne Barr Americanul J.T. Alden a brevetat metoda de obținere a drojdiei. (1863)
Dolph Lundgren S-a deschis oficial One World Trade Center. (2014)

4 noiembrie

Evenimente Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
SoNoRo Matthew McConaughey Lucrețiu Pătrășcanu A apărut primul număr al revistei științifice Nature. (1869)
Laura Bush Traian Băsescu S-a dat în folosință City and South London Railway, prima linie de metrou din lume și prima linie a metroului londonez. (1890)
Sean Combs Inventatorul american Richard Gatling brevetează mitraliera. (1862)
Kathy Griffin Americanul John B. Beers a patentat prima coroană dentară din aur. (1873)
Doris Roberts Americanul Anthony Iske a patentat mașina de tăiat carne în felii. (1873)
Harry Ferguson (inventatorul tractorului) A fost patentată prima casă de marcat de către James J. Ritty din Dayton, Ohio. (1879)
Ruth Handler (creatoarea Barbie) Democratul Barack Obama a fost ales drept cel de-al 44-lea președinte al Statelor Unite, primul de culoare. (2008)
Ralph Macchio Sir James Young Simpson, a descoperit proprietățile de anestetic ale cloroformului. (1847)

5 noiembrie

Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
Ziua Internationala a Voluntariatului pentru Dezvoltare Economica si Sociala SoNoRo Bryan Adams Mihail Sadoveanu Instagram a lansat o versiune web a aplicației. (2012)
Alexa Chung Radio Contact și-a schimbat numele și echipa și a devenit Kiss FM. (2003)
Vivien Leigh George B. Selden a primit primul brevet din SUA pentru un automobil. (1895)
Tilda Swinton Sistemul de operate Android a fost lansat de Google. (2007)
Kris Jenner
Luke Hemsworth
Tatum O’Neal
Kevin Jonas
Ike Turner
Ryan Adams
Joe Dassin
Art Garfunkel
Sebastian Arcelus

6 noiembrie

Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale
Ziua Internațională pentru Prevenirea Exploatării Mediului în timpul Războaielor și Conflictelor Armate SoNoRo Emma Stone
Thandie Newton
Maria Shriver
Sally Field
Ethan Hawke
Rebecca Romijn
Taryn Manning
Kelly Rutherford
Adolphe Sax (inventatorul saxofonului)
James Naismith (inventatoul baschet-ului)
Yoshisuke Aikawa (fondatorul Nissan Motor Company)
Harold Ross (co-fondatorul The New Yorker)
Ana Ivanovic

7 noiembrie

Evenimente Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
SoNoRo Lorde Olimpia Melinte A apărut primul număr din revista London Gazette, cea mai veche publicație în limba engleză care încă mai funcționează. (1665)
Marie Curie Mihai Șora Alessandro Volta a prezentat prima baterie electrică. (1801)
Joni Mitchell S-a desfășurat prima ediție a faimoasei curse de cai Melbourne Cup în Melbourne, Australia. (1861)
David Guetta Muzeul de Artă Modernă din New York s-a deschis pentru prima dată publicului. (1929)
Albert Camus
James Cook
Tinie Tempah

8 noiembrie

Zile internaționale Evenimente Sărbători românești Personalități internaționale Evenimente istorice
Ziua Internațională a Radiologiei SoNoRo Sf. Mihail și Gavril Gordon Ramsay Guvernul revoluționar francez a deschis pentru prima oară palatul Luvru ca muzeu. (1793)
Ziua Mondială a Urbanismului Jessica Lowndes Wilhelm Conrad Röntgen a reușit să genereze și să detecteze radiații electromagnetice la niște lungimi de undă care astăzi constituie banda radiațiilor X. (1895)
Tara Reid S-a lansat oficial postul HBO, cu filmul “Sometimes a Great Notion” (1971), cu Paul Newman și Henry Fonda. (1972)
Margaret Mitchell
Bram Stoker (creatorul Contelui Dracula)
Alain Delon
Tom Anderson (co-fondator Myspace)
Diana King
Masashi Kishimoto (creatorul Naruto)

9 noiembrie

 

Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale Evenimente istorice
Ziua Internațională împotriva Fascismului și Antisemitismului SoNoRo Eric Dane A fost publicată prima ediție a revistei Rolling Stone. (1967)
Ziua Inventatorilor Lou Ferrigno
Sisqó
Nick Lachey
Vanessa Lachey
Gail Borden (inventatorul laptelui condensat)
Giles Gilbert Scott (designerul cabinei rosii de telefon)
Choi Hong Hi (co-fondatorul taekwondo)
Daphne Guinness
Nikki Blonsky

10 noiembrie

 

Zile naționale Evenimente Personalități internaționale Evenimente istorice
Ziua Artileriei SoNoRo Ellen Pompeo A fost efectuată prima convorbire telefonică la distanță, fără să fie nevoie de asistența unui operator. (1951)
Miranda Lambert Sesame Street a debutat la National Educational Television (predecesorul Public Broadcasting Service) în SUA. (1969)
Diplo Bill Gates a lansat Windows 1.0. (1983)
Brittany Murphy
Tracy Morgan
Eve
George Jennings (inventatorul toaletei la care se trage apa)
Jim Adkins (Jimmy Eat World)
Zoey Deutch

11 noiembrie

Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale Personalități românești
Ziua Origami People’s Choice Awards Leonardo DiCaprio Pavel Stratan
SoNoRo Demi Moore Mircea Dinescu
Stanley Tucci
Calista Flockhart

12 noiembrie

Zile naționale Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
Ziua Cercetașului Ziua Mondială de Luptă împotriva Pneumoniei Zilele Biz Ryan Gosling Nadia Comăneci S-au introdus în Moldova timbrele poștale, imprimate cu un cap de bour, vechea stemă a Moldovei, astăzi unele dintre cele mai valoroase mărci poștale din lume. (1857)
Ziua Mondială a Orfanilor SoNoRo Anne Hathaway La Timișoara s-a introdus iluminatul electric al străzilor. De la acea dată, Timișoara a aparținut, pe lângă Paris, Nürnberg, Steyr și Berlin, primelor orașe din Europa cu iluminat electric stradal. (1884)
Grace Kelly Tim Berners-Lee a publicat o propunere formală pentru World Wide Web. (1990)
Omarion
Megan Mullally
DeWitt Wallace (co-fondatorul Reader’s Digest)
Neil Young

13 noiembrie

Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale Evenimente istorice
Ziua Mondială a Bunăvoinței Zilele Biz Chris Noth Johann Georg Lehner a inventat “hot dog”-ul. (1805)
Ziua Internațională a Mimului SoNoRo Whoopi Goldberg Inginerul francez Paul Cornu reușește primul zbor din lume cu un elicopter. Elicopterul său cântărea 260 de kilograme și s-a mentinut în aer 20 de secunde la o înălțime de 30 cm deasupra Pământului, după care s-a prăbușit. (1907)
Ziua Internațională a Educației Copiilor Nevăzători Gerard Butler A fost scrisă prima pagină World Wide Web. (1990)
Jimmy Kimmel
Steve Zahn
Joe Mantegna

14 noiembrie

Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
Ziua Mondială a Diabetului Zilele Biz Prințul Charles Gabriela Szabo Postul de radio al BBC și-a început emisia. (1922)
SoNoRo Condoleezza Rice Raluka Prințesa Anne a Marii Britanii s-a căsătorit cu căpitanul Mark Phillips, la Westminster Abbey. (1973)
Josh Duhamel A fost publicat în SUA romanul “Moby Dick”, scris de Herman Melville. (1851)
Travis Barker Friedrich Soennecken a realizat pentru prima dată perforatorul, instrument pentru birou care face găuri mici în hârtie. (1886)
Claude Monet
Yanni
Olga Kurylenko
Gary Vaynerchuk
Veronica Lake

15 noiembrie

Evenimente Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
Ziua Internatioanal a Ceaiului Zilele Biz Shailene Woodley Emil Racoviță Intel Corporation a lansat primul microprocesor integrat din lume, denumit Intel 4004 (în imagine), care putea executa până la 60.000 de instrucțiuni pe secundă. (1971)
SoNoRo Lily Aldridge Principesa Elena a României A avut loc premiera primului film al lui Elvis Presley, “Love Me Tender”, la cinematograful Paramount în New York. (1956)
Jimmy Choo S-a lansat postul de radio NBC cu 25 de stații. (1926)
Chad Kroeger
Jonny Lee Miller
Roberto Cavalli
Anni-Frid Lyngstad (ABBA)

16 noiembrie

 

Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale Evenimente istorice
Ziua Internațională a Toleranței Zilele Biz Marg Helgenberger S-a dat în folosință linia M1, prima linie a metroului din București. (1979)
SoNoRo Lisa Bonet George Eastman, fondator al companiei Kodak, a inventat în SUA pelicula de nitroceluloză pentru a imprima imagini. (1885)
Maggie Gyllenhaal A fost lansat primul film Harry Potter: “Harry Potter and the Philosopher’s Stone”. (2001)
A fost fondat UNESCO. (1945)

17 noiembrie

Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale Evenimente istorice
Ziua Internațională a Studenților SoNoRo Rachel McAdams Douglas Engelbart a primit patentul pentru primul maus de calculator. (1970)
Ziua Mondială a Prematurității Martin Scorsese
Ziua Internațională Fără Fumat Danny DeVito
Ziua Recordurilor Mondiale Jeff Buckley
Soichiro Honda (co-fondator Honda Motor Company)
Lauren Hutton
Lorne Michaels (creatorul Saturday Night Live)
RuPaul
Lorraine Pascale
Isaac Hanson

18 noiembrie

Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale Evenimente istorice
Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Accidentelor de Circulație SoNoRo Chloë Sevigny Mickey Mouse, cunoscutul personaj din desenele animate ale lui Walt Disney, și-a făcut pentru prima oară apariția la “Colony Theatre” din New York, în filmul intitulat “Steamboat Willie”. (1928)
Owen Wilson Primul telefon cu taste a fost introdus în circuitul comercial din SUA. (1963)
Kirk Hammett (Metallica) S-a deschis primul Muzeu de matematică din lume la Gießen. (2002)
Margaret Atwood
Peta Wilson
Christian Siriano

19 noiembrie

Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
Ziua Internațională a Bărbatului SoNoRo Calvin Klein Aurel Vlaicu A fost inaugurat Muzeul Prado din Madrid. (1819)
Ziua Mondială a Toaletei Jodie Foster Nintendo a lansat Wii, prima consolă de jocuri controlată prin mișcare. (2006)
Ziua Mondială a Femeilor Antreprenor Meg Ryan
Indira Gandhi
Daria Werbowy
Adam Driver
Larry King
Allison Janney
Jack Dorsey (co-fondator Twitter)
Tyga

20 noiembrie

Zile internaționale Evenimente Personalități internaționale Evenimente istorice
Ziua Universală a Copilului SoNoRo Joe Biden Prințesa Elisabeta (viitoarea regina Elisabeta a II) s-a căsătorit cu ducele de Ediburgh, Philip Mountbatten. (1947)
Ziua de Comemorare a Victimelor Transgender Robert F. Kennedy
Bo Derek
James Collip (unul dintre descoperitorii insulinei)
Emilio Pucci
Mike D (Beastie Boys and The Latch Brothers)
Future

21 noiembrie

Zile internaționale Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
Ziua Internațională a Televiziunii Goldie Hawn Ioana Ciolacu Jean-François Pilâtre de Rozier și François Laurent d’Arlandes au realizat la Paris primul zbor liber cu un balon cu aer cald. (1783)
Ziua Mondială a Salutului Carly Rae Jepsen Thomas Edison a anunțat inventarea fonografului, o mașină care înregistra și reda sunete. (1877)
Ziua Internațională a Filosofiei Björk
Ziua Mondială a Comemorării Victimelor Traficului Rutier Jena Malone
Nicollette Sheridan
Alex James (Blur)

22 noiembrie

Evenimente Personalități internaționale Evenimente istorice
Începe zodia Săgetător :) Scarlett Johansson Președintele Statelor Unite John F. Kennedy a fost asasinat la Dallas de către Lee Harvey Oswald. (1963)
Mark Ruffalo S-au deschis cursurile Facultății de Medicină din București. Primul decan a fost medicul chirurg Nicolae Turnescu. (1869)
Jamie Lee Curtis La Convenția Internațională de Radio și telegrafie de la Berlin, s-a aprobat utilizarea mesajelor SOS în caz de pericol. (1906)
Hailey Baldwin S-a deschis pentru public Muzeul de Istorie al Bucureștiului, în Casa Moruzi din Calea Victoriei nr.117. După anul 1959, colecțiile muzeului vor fi adăpostite în incinta Palatului Șuțu (din 1999, poartă denumirea de Muzeul Municipiului București). (1931)
Jamie Campbell Bower The Beatles au lansat With the Beatles. (1963)
Mads Mikkelsen The Beatles au lansat The Beatles (cunoscut mai popular ca The White Album). (1968)
Charles de Gaulle Mike Tyson din Brooklyn, New York a devenit cel mai tânăr campion la categoria grea din istoria boxului la doar 20 de ani. (1986)
Boris Becker A fost lansat Toy Story, primul film de lung metraj creat prin imagine produsă de calculator. (1995)
Joan Gamper (fondatorul FC Barcelona)
Billie Jean King
Mariel Hemingway
Sen Dog (Cypress Hill)
Karen O (Yeah Yeah Yeahs)
Shawn Fanning (fondatorul Napster)

23 noiembrie

Zile internaționale Personalități internaționale Evenimente istorice
Ziua Economiștilor Miley Cyrus BBC a difuzat primul episod al serialului științifico-fantastic de televiziune Doctor Who. (1963)
Kelly Brook A fost instalat, într-un cazinou din San Francisco, primul tonomat de muzică din lume. (1889)
Peter Lindbergh Freddie Mercury a anunțat public că are SIDA; a murit a doua zi. (1991)
Gwynne Shotwell (Președinte și COO SpaceX) Revista Life a fost relansată ca revistă de fotografie și s-a bucurat imediat de succes. (1936)
Alison Mosshart (The Kills și The Dead Weather) Primul smartphone, IBM Simon, a fost lansat la COMDEX în Las Vegas, Nevada. (1992)

24 noiembrie

Zile internaționale Personalități internaționale Evenimente istorice
Ziua Evoluției Colin Hanks Prima ediție a lucrării “Originea speciilor” a naturalistului englez Charles Darwin a fost publicată și s-a vândut în întregime din prima zi. (1859)
Sarah Hyland Au fost descoperite în Etiopia fosilele unei femei preistorice (Australopithecus afarensis), botezate “Lucy” (după piesa “Lucy in the Sky with Diamonds” a trupei The Beatles), despre care se crede că face parte dintre strămoșii omului. (1974)
Katherine Heigl S-a lansat consola de jocuri video Sony PlayStation 2 în Europa. (2000)
Emir Kusturica
Dale Carnegie
Tom Odell

25 noiembrie

Zile internaționale Personalități internaționale
Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor John F. Kennedy Jr.
Joel Kinnaman
Christina Applegate
Joe DiMaggio
Katie Cassidy
Billy Burke
Karl Benz (fondatorul Mercedes-Benz)

26 noiembrie

Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
Rita Ora Ivan Patzaichin Filmul “Casablanca” a avut premiera la New York. (1942)
Tina Turner Ana Maria Brânză A fost lansat single-ul de debut al trupei Sex Pistols, “Anarchy in the U.K.”. (1976)
Peter Facinelli
Natasha Bedingfield
Willis Carrier (inventatorul aerului condiționat)
Bill W. (co-fondatorul Alcoolicii Anonimi)
Maurice McDonald (co-fondatorul McDonald’s)
Charles M. Schulz (creatorul Peanuts)
DJ Khaled
Chris Hughes (co-fondatorul Facebook)

27 noiembrie

Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
Bruce Lee Grigore Antipa Alfred Nobel și-a scris testamentul prin care a pus deoparte mare parte din averea sa pentru înființarea Premiilor Nobel. (1895)
Jimi Hendrix Liviu Rebreanu În Norvegia s-a deschis Tunelul Laerdal, cel mai lung tunel rutier din lume, de 24,5 km lungime, între Aurland și Laerdal. Astfel, s-a creat un drum continuu de la Oslo la Bergen. (2000)
Caroline Kennedy A avut loc prima paradă de Ziua Recunoștinței în New York. (1924)
Bill Nye
Kathryn Bigelow
Konosuke Matsushita (fondator Panasonic)
Jil Sander
James Avery
Fisher Stevens
Professor Green

28 noiembrie

Personalități internaționale
Anna Nicole Smith
Ed Harris
Berry Gordy, Jr. (fondator Motown Records)
John Galliano
Chamillionaire
Rostam Batmanglij (Vampire Weekend)

29 noiembrie

Zile internaționale Personalități internaționale Personalități românești Evenimente istorice
Ziua Internațională de Solidaritate cu Poporul Palestinian Anna Faris Daniela Nane S-a fondat clubul de fotbal FC Barcelona. (1899)
Don Cheadle S-a lansat Radio Guerrilla. (2004)
Christian Doppler Atari a lansat Pong, primul joc video comercial de succes. (1972)
C. S. Lewis
Joseph Shivers (a creat spandex-ul)
Jonathan Knight (New Kids on the Block)

30 noiembrie

Sărbători românești Personalități internaționale Evenimente istorice
Sf. Andrei Chrissy Teigen Formația Pink Floyd a lansat albumul concept și opera rock “The Wall”. (1979)
Ben Stiller A fost finalizată demolarea Zidului Berlinului. (1990)
Kaley Cuoco
Winston Churchill
Steve Aoki
Mark Twain
Billy Idol
Elisha Cuthbert
Mandy Patinkin
Gael Garcia Bernal
Joan Ganz Cooney (co-creatorul Sesame Street)
Joseph Corré (co-fondator Agent Provocateur)

 

► Abonează-te la newsletter-ul SocialWeb.ro pentru a fi la curent cu tot ce public pe site. Sau dă Like paginii de Facebook SocialWeb.ro. Dacă preferi să urmărești video-uri, dă Subscribe canalului de YouTube SocialWeb.ro.