Brandurile au început să fie mai active în secțiunea de comentarii din social media, dar nu neapărat pe conturile lor.
Nu e neapărat o noutate. În România știu că e de prin 2019-2020 (pentru că o făceam și eu pentru brandul la care lucram).
Cum ziceam, strategia de social media nu mai include doar conținutul pe care îl publici pe conturile de social media ale brandului, ci se extinde și în alte ”ramuri”. Iar acum vorbim despre secțiunea de comentarii. Și nu mă refer la secțiunea de comentarii de pe propriile conturi (unde nu cred că mai e cazul să discutăm despre faptul că trebuie să fii activ), ci și la alte videouri.
Pe TikTok cred că poate fi văzută foarte clar. Sigur ai văzut și tu la videouri populare comentarii de la Google, Microsoft, magazine mari și tot așa.
Comentariile sunt opțiunea preferată a utilizatorilor. Conform unui studiu realizat de YouGov în martie 2023, 49% din adulții din SUA au menționat că opțiunea de a comenta e una din opțiunile o preferă pe platforma ideală de social media.
54,2% din utilizatorii Gen Z au folosit social media pentru a da like sau pentru a comenta (studiu realizat de eMarketer în iulie 2023).
În secțiunea de comentarii de la videouri se cer adesea informații despre produse. 45% din utilizatorii cu vârsta între 13 și 39 de ani au întrebat un influencer sau o persoană obișnuită de unde e produsul din videoul lor (studiu YPulse din februarie 2024). 75% din cei cu vârsta între 18 și 24 de ani au spus că secțiunea de comentarii de la postările din social media are cele mai bune recomandări.
Comentariile pot crește reach-ul și interacțiunea. Cum am menționat și la începutul articolului, brandurile comentează adesea, mai ales pe TikTok, la videouri. Și e o strategie de succes – marketeri de la mai multe branduri au declarat pentru Ad Age că strategia lor de a comenta a crescut numărul urmăritorilor pe conturile pe care le administrează.
Prin urmare, dacă nu faci deja asta, cred că merită să te gândești cum o poți face. Știu că un social media manager e deja cu mult prea multe task-uri, dar ideea e să lucrezi smarter, să crești conturile și apoi interacțiunea, clienții etc. Dar totul pleacă de la a cunoaște foarte bine brandul. Astfel nu te vei trezi că ai comentarii nepotrivite și nereprezentative pentru brand.