Contact Information

Comisia Europeană a efectuat o anchetă preliminară și a găsit că TikTok a încalcat Legea privind Serviciile Digitale (DSA) prin designul său captivant, care include scroll infinit, redare automată, notificări și sistemul său de recomandare ”extrem de personalizat”. 

Ancheta a precizat că TikTok nu a implementat măsuri de siguranță pentru a se asigura că aceste funcții captivante ”nu dăunează bunăstării fizice și mentale a utilizatorilor”, inclusiv a minorilor.

„De exemplu, prin «recompensarea» constantă a utilizatorilor cu conținut nou, anumite caracteristici de design ale TikTok alimentează impulsul de a continua derularea și trec creierul utilizatorilor în «modul pilot automat». Cercetările științifice arată că acest lucru poate duce la un comportament compulsiv și poate reduce autocontrolul utilizatorilor”, au declarat autoritățile de reglementare.

Comisia a adăugat că TiKTok e posibil să trebuiască să modifice setările din Controlul Parental și opțiunile prin care se limitează timpul folosit în aplicație, pe care le consideră insuficiente în faza în care sunt acum. De asemenea, platforma ar putea fi obligată să își limiteze scrollul infinit și să-și ajusteze algoritmii de recomandare. 

”În această etapă, comisia consideră că TikTok trebuie să modifice designul de bază al serviciului său”, a precizat aceasta într-un comunicat. ”De exemplu, prin dezactivarea în timp a unor funcții cheie care creează dependență, cum ar fi «derularea infinită», prin implementarea unor «pauze eficiente în fața ecranului», inclusiv în timpul nopții, și prin adaptarea sistemului său de recomandare.”

TikTok a declarat că a respins concluziile comisiei.

”Concluziile preliminare ale comisiei prezintă o descriere categoric falsă și complet lipsită de temei a platformei noastre și vom lua toate măsurile necesare pentru a contesta aceste concluzii prin toate mijloacele disponibile”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.

sursa, sursa

Photo by greenwish _

Share:

administrator

Pasionată de social media și online, am început să lucrez în online în 2006 și în social media din 2008. De la administrare de site-uri la construirea prezenței în social media a unor branduri mari - reviste precum Cosmopolitan și Marie Claire. Ulterior, am ocupat poziția de Social Media Manager la Kiss FM, cel mai popular post de radio din România. 📱 În prezent, sunt Social Media Specialist freelancer, mereu în căutarea proiectelor provocatoare care să mă inspire și să îmi permită să creez strategii eficiente pentru branduri diverse. ▪ SocialWeb.ro e proiectul meu de suflet, prin care ajut antreprenori și specialiști din domeniu să fie la curent cu tot ce e nou în social media.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *