Facebookul dă dependență. În special pentru că e o sursă bună de aflat tot felul de amănunte despre viața prietenilor tăi sau a vedetelor tale preferate. Apropo, ai văzut filmulețul ăla cu tipul care dă impresia pe Facebook că are o viață de invidiat? Câți prieteni din lista ta crezi că fac asta?
Înainte de Facebook parcă nu eram așa de obsedați de tot ce face toată lumea, nu? Discuțiile (adică bârfa) despre ce mai face cutare erau față în față.
Pe Mashable am dat peste o listă de notificări pe care ar trebui să le implementeze Facebook și m-am distrat foarte tare. Și mi-am dat seama că unele ar fi foarte utile.
Preferatele mele:
- cui se adresează statusul ăla pasiv-agresiv
- filtrează mesajele prietenelor însărcinate (din punctul meu de vedere, se adresează celor care postează non-stop)
- pozele care sunt photoshopate
- motivele de unfriend (de exemplu, prea multe poze cu pisica, cățelu’, mâncare și multe multe alte chestii de care abuzează unii ca subiect de fotografie)
Pe tine ce te agasează pe Facebook?