Mai ții minte când erai copil și credeai că adulții sunt toți responsabili și organizați? Evident, când ai devenit unul, ai realizat că lucrurile nu sunt așa cum te așteptai. A fi organizat necesită planificare, disciplină și, deseori, liste și notițe care să te ajute. Un instrument foarte popular este Google Calendar, cu numeroase funcții utile care pot ajuta pe oricine încearcă să fie mai organizat.
Crează calendare diferite în funcție de scopul lor
Când accesezi prima dată Google Calendar, ai un singur calendar disponibil. Dacă ești o persoană ocupată, însă, acesta se poate umple destul de repede și te vei simți copleșit. O soluție ar fi să creezi mai multe calendare, în funcție de scopul lor. De exemplu, poți avea unul pentru job și altul pentru viața socială, aniversări etc.
Citește și Cum ștergi istoricul din Google Chrome
Cum faci asta?
În partea stângă a ecranului, sub My calendars, vei găsi opțiunea Other calendars. Dă click pe butonul +, apoi pe Create new calendar.
Folosește shortcuts
Acestea te pot ajuta să economisești puțin timp, deci e bine să le cunoști măcar pe cele mai importante:
- t – te duce la ziua de azi
- 1 sau d – vizualizarea zilei
- 2 sau w – vizualizarea săptămânii
- 3 sau m – vizualizarea lunii
- c – creezi un eveniment nou
Pentru a activa scurtăturile, intră în setarile Google Calendar -> General -> Keyboard shortcuts și bifează Enable. Aici găsești lista completă de shortcuts.
Modifică interfața pentru a nu mai afișa mult spațiu liber
Dacă vrei să vezi mai multe informații și mai puțin spațiu liber, poți modifica interfața aplicației. Dă click pe rotița de setări, apoi du-te la Density and color și selectează Compact de la Information density.
Atașează un document evenimentului
Fie că e o imagine, un document sau un fișier .pdf, acestea pot fi utile pentru tine sau ceilalți participanți la eveniment.
Atunci când creezi un eveniment nou, dă click pe simbolul agrafei de birou din partea de jos a paginii, de la descriere.
Abonează-te la calendarul altcuiva
Hai să recunoaștem, uneori nu avem chef să ne batem capul cu adăugarea de evenimente. Dacă ai un program asemănător sau identic cu cineva, poate un prieten apropiat sau cu partenerul, te poți abona la calendarul lui.
Din setări, intră la Add calendar și selectează Subscribe to calendar, apoi adaugă adresa de email a persoanei dorite.
Permite-i altcuiva să îți gestioneze evenimentul
Dacă nu te mai ocupi de un anumit eveniment, poți să îl „oferi” altcuiva. Tot ce trebuie să faci este să te duci la un eveniment din calendar, să dai click pe cele 3 puncte verticale (More), apoi să selectezi Change owner și să îi introduci adresa de email.
Foto: Pexels