Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+

Sindicatul Studenților din Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică (SiSC) lansează o nouă ediție ITFest. A 9-a ediție care loc în perioada 5-28 noiembrie 2016 în București și îți recomand să te înscrii.

ITFest se adresează pasionaților din domeniul IT, oferindu-le oportunități de dezvoltare și șansa de a se face remarcați de către companii renumite. Festivalul propune participanților un program complex, menit să le ofere posibilitatea de a-și demonstra abilitățile de programator, dar și de a se distra.

ITFest 2016

Evenimentele ITFest

LAN Party (5 noiembrie) – în care concurenții pasionați de jocuri vor putea să-și depășească limitele și să-și etaleze strategiile de joc. Plus, e și concurs de cosplay.

Proba de Algoritmică (19 noiembrie) – în cadrul căreia participanții au șansa să lucreze în echipă pentru a rezolva probleme cu grade de dificultate diferite

Unul dintre evenimentele complexe este Hackathon-ul (26 noiembrie) care oferă participanților pasionați de web, mobile sau sesktop șansa de a se afirma la una dintre cele 3 categorii, având la dispoziție 12 ore pentru a demonstra că abordarea lor este cea potrivită.

Temele sunt propuse de către partenerii principali și urmăresc dezvoltarea de soluții economice pentru problemele actuale.

De evidențiat este și Conferința ITFest (18 noimebrie) care va fi una tematică prin prezentarea celor mai bune firme din IT și dezvoltarea unui subiect de interes pentru participanți, dar și workshop-urile tehnice (21-25 noiembrie) în care partenerii vor prezenta ultimile noutăți din domeniul IT.

Cine poate participa la ITFest 2016

Tineri cu vârsta cuprinsă între 16-24 de ani (studenți sau elevi).

Cum te înscrii

Intrarea la evenimente este liberă și înscrierile se fac pe site-ul evenimentului – itfest.sisc.ro astfel:

  • 17-25 octombrie perioada de înscrieri pentru LAN Party
  • 1-10 noiembrie perioada de înscrieri pentru Algoritmică
  • 1-15 noiembrie, perioada de înscrieri pentru Workshop-uri
  • 9-18 noiembrie perioada de înscrieri pentru Hackathon

Important pentru participanții care nu stau în București

Pentru că încurajează participarea la un astfel de eveniment, SiSC va asigura cazarea și masa pentru tinerii din afara Bucureștiului pe perioada desfășurării evenimentelor la care aceștia s-au înscris. De asemenea, toți participanții au posibilitatea de a câștiga diferite premii oferite atât de către parteneri, cât și de SiSC!

SiSC este reprezentant de 20 de ani al studenților din Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică având peste 150 de proiecte desfășurate până în prezent.

>>> Cum să fii la curent cu tot ce scriu pe SocialWeb.ro: Facebook, RSS sau e-mail.