Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+

… de vreo 2 săptămâni. Știu. :) Articolul se cheamă așa din 2 motive.

Primul motiv. În prima zi de școală a venit pe lume cea mai scumpă fetiță din lume: nepoțica mea, Alma. (și poză, că doar îs mătușă mândră!)

Al doilea motiv e că am început într-un fel și eu școala. M-am înscris la 2 cursuri pe site-ul Coursera.org. De site aflasem de ceva timp, dar imboldul mi l-a dat Bogdana Butnar și seria ei de articole ‘jurnal de student’ în care povestește experiența ei de studentă Coursera.

Pe 10 septembrie am început cursul Networked Life. Din descriere mi s-a părut a fi foarte interesant, mai ales că se intersecta cu noțiuni pe care le-am studiat și în studenție la Facultatea de Sociologie (Universitatea București).

 

Cursul e structurat pe 6 săptămâni. Ai la dispoziție video lectures, prezentări, proiecte și alte site-uri sau studii de caz pe care le poți aprofunda singur pentru a înțelege mai bine subiectele discutate în cadrul cursului.

Pentru testare există un deadline săptămânal (lunea după fiecare săptămână de curs): câte un quiz pentru fiecare curs. Ai posibilitatea de a da de 2 ori quiz-ul și ți se ia în considerare punctajul cel mai mare.

Ei bine, eu bineînțeles că am îngrășat porcul în ajun și m-a pus puțin pe gânduri dacă am făcut bine că m-am înscris la acest curs pentru că nu înțelegeam nimic. Așa că am luat frumușel un pix și un carnețel și m-am apucat să îmi iau notițe ca la școală. Numai așa am putut să înțeleg primele cursuri care conțineau noțiunile de bază.

Acum sunt în a 3-a săptămână de curs și merge în continuare. :) Sper să-l termin cu punctaj cât mai mare. ;)

Al doilea curs la care m-am înscris este Social Network Analysis.

 

L-am ales și pentru subiect, dar și pentru că se intersectează cu notiuni pe care le-am acoperit deja în cursul Networked Life. În weekend o să mă apuc de studiat îndeaproape.

Am tras cu ochiu’ să văd cum e prima temă și mi-a stârnit interesu’ rău: îți analizezi rețeaua de pe Facebook.

Alt motiv pentru care am ales cele 2 cursuri este că oferă certificat semnat de profesor. Da, știu, e încă o hârtie semnată pe lângă altele, dar e altfel feelingu’ și tragerea de inimă să faci un curs care se finalizează cumva (în afară de cunoștințele dobândite).

Go to www.coursera.org. Poate găsiți și voi un curs – doua pe un subiect care îți place / îți dorești să-l aprofundezi, dar să știi că e de muncă pe bune. Chiar trebuie să îi acorzi atenție și timp.

>>> Cum să fii la curent cu tot ce scriu pe SocialWeb.ro: Facebook, RSS sau e-mail.